Subscribe: Intricacies
http://usintricacy.blogspot.com/rss.xml
Added By: Feedage Forager Feedage Grade B rated
Language: Romanian
Tags:
asta  cand  care  dar  decat  din  foarte  intr  mai  mult  new york  new  pentru  prin  romania  sunt  voi   
Rate this Feed
Rate this feedRate this feedRate this feedRate this feedRate this feed
Rate this feed 1 starRate this feed 2 starRate this feed 3 starRate this feed 4 starRate this feed 5 star

Comments (0)

Feed Details and Statistics Feed Statistics
Preview: Intricacies

Intricacies





Last Build Date: Mon, 12 Dec 2016 12:28:16 +0000

 



Murafa s-a mutat!

Sat, 16 Feb 2008 10:25:00 +0000

Promisesem de foarte multa vreme inaugurarea noii pagini personale. Ea a aparut cu multe luni intarziere, pentru ca experienta Statelor Unite si alte experiente personale au lasat mult dezechilibru in viata mea. Acum ca mi-am regasit pe deplin linistea, increderea, entuziasmul si motivatia atat pe plan personal, cat si pe plan profesional. Asa ca ma puteti regasi la www.corinamurafa.wordpress.com... deocamdata e numai un blog, dar cat de curand va fi transferat pe domeniu personal si customizat sa arate foarte trendy si profi. Do enjoy!

I had promised a long time ago to launch a new personal webpage. It is finally online, at www.corinamurafa.wordpress.com. The huge delay is due to a lot of things that went on my life, from personal to professional deliberations and hesitations. Now I'm more motivated, enthusiastic and self-confident than ever, so please join me at www.corinamurafa.wordpress.com. Posts will be both in Romanian and English, so that all my friends and connections can read about my thoughts on politics, youth, ORICUM, European Union and above all education.



PUNCT (SI VIRGULA)

Fri, 29 Jun 2007 21:17:00 +0000

Acesta este ultimul post publicat pe "Intricacies"... Am incheiat pentru ceva vreme o etapa foarte importanta a vietii mele, o etapa care a fost la un moment cuprinsa si in acest blog. Vezi poze cu trandafiri si alte lucruri frumoase. Pe alocuri acest blog a fost mai personal decat mi-as fi dorit sa fie, astfel incat anumite chestiuni importante din viata mea personala s-au reflectat si in aceste pagini. Reintoarsa in tara, fericita ca in sfarsit am ocazia sa fac ceva in Romania si pentru Romania, am planuri profesionale marete, si viziunile mele de salvare a lumii "pe bucatele" sunt tot mai grandioase. Astfel, voi incepe in curand ceea ce conspiram de mult, si anume pregatirea unei pagini personale "Corina Murafa", ce va fi lansata la toamna, impreuna cu un nou blog, mult mai profesional si mult mai de anvergura. Daca vreunul din prietenii mei - intamplator si cititori fideli ai "Intricacies" - va avea curiozitati legate de viata mea personala, cu tumulturile si zambetele ei, adresa mea de email ramane corina punct murafa at googlemail punct com, si vara aceasta voi fi destul de des prin tara. Pana in septembrie, dragii mei, lecturi placute si hidratare maxima pe timp de canicula!



back in town

Mon, 25 Jun 2007 00:14:00 +0000

... dupa un accident de masina (raniri usoare, dar nimic foarte grav, cu exceptia multor nervi si a unei masini facute zob), multa dezamagire de romani si romanisme, si un colt de mare albastra. revin cu comentarii despre romani si romanisme pe maine.



Lucruri frumoase

Wed, 20 Jun 2007 07:48:00 +0000

(image) Si daca unele organizatii nu au altceva mai bun de facut decat sa trimita comunicate de presa ofensatoare, iata ca altele fac lucruri extraordinare.

Primul pe lista e ultimul proiect al Asociatiei "Salvati Dunarea si Delta", o tabara de curatenie care va incerca, timp de o luna, sa adune gunoaiele din delta - iar la sfarsit chiar va manufactura un obiect artistic din multele deseuri stranse in urma campaniei :). Daca vrei sa strigi "Moarte PET-ului", atunci intra pe www.tabaradecuratenie.ro si inscrie-te ca voluntar in proiect!

(image) Si vroiam sa va povestesc mai de mult de "Right To Play", un ONG international care foloseste sporturile si joaca pentru a contribui la dezvoltarea copiilor din zonele dezavantajate ale lumii. O multime de atleti si sportivi celebri sunt ambasadori "Right to Play" - din pacate deocamdata, nici unul din Romania. Asociatia are proiecte in peste 20 de tari, ajutand copiii dezavantajati (refugiati, copii-soldat, copii abandonati, etc.) sa se bucure de ceea ce orice copil ar trebui sa aiba garantat: dreptul la joaca. Mai mult, proiectele "Right to Play" au imbunatatit extraordinar comunitatile locale si au oferit miilor de copii beneficiari ai actiunilor lor cunostinte si abilitati in arii diverse - de la cunostinte despre sanatate pana la educatie primara si educatie pentru pace. Sandra - delegatul de tineret al Olandei la Natiunile Unite - organizeaza acum un proiect in parteneriat cu Right to Play, prin care tinerii olandezi sa se implice ca voluntari directi in Jambo Tanzania, un proiect care va aduce zambetele pe fetele multor copiii din Tanzania. Sper ca si viitorii delegati de tineret ai Romaniei la Natiunile Unite sa se gandeasca la proiecte asemanatoare, fie in zonele dezavantajate din Romania, fie in zonele in care incepe sa se indrepte politica de cooperare pentru dezvoltare a Romaniei.



Felicitari echipei!

Wed, 20 Jun 2007 07:35:00 +0000

Zilele trecute, proiectul "Youth Delegate la Natiunile Unite" a fost atacat printr-un comunicat de presa care punea la indoiala felul in care proiectul a fost conceput si felul in care el s-a desfasurat pana acum. Nu vreau sa repet intreaga poveste aici... cert este ca un text foarte agresiv, nedrept si nejustificat a atacat un proiect demn de toata lauda, proiect din care fac si eu parte. Va recomand sa cititi stirea postata in acest sens pe site-ul proiectului "Youth Delegate la Natiunile Unite", si mai ales dreptul la replica dat de ORICUM, in care este expusa si pozitia mea.

Postul asta se vrea a fi un "multumesc" mare de tot adresat echipei care contribuie la acest proiect. Andreea, felicitari pentru gestionarea situatiei, Cosmin & Ina - felicitari pentru comunicarea prompta si profesionista, Roxana - felicitari pentru "keeping a clear head" tot timpul. Multumesc mult de tot tuturor! Cu o astfel de echipa minunata in spate si cu parteneri pe masura (vezi-i pe toti pe site!), sunt convinsa ca participarea tinerilor in luarea deciziilor - ceea ce proiectul "Youth Delegate" promoveaza - va deveni o traditie solida si in Romania!



Indivizi, gasti, retele si prieteni

Mon, 18 Jun 2007 07:29:00 +0000

(image)
Daca m-as fi intors alta data in tara si as fi privit la ce se intampla in jurul meu, mi-ar fi fost dor de "vechea gasca". "Gasca de la bloc, nu mai e deloc...". Ma rog, nu chiar gasca de la bloc, dar grup de prieteni/ retea sociala semi-inchisa/gasca/ etc. Am iesit ieri in oras cu Diana si cu Olivia - si ele plecate un an in State cu aceiasi bursa - si am constatat ca America ne-a schimbat. Ne-a individualizat. [***]

Cand coordonatorii programului nostru incercau sa ne pregateasca pentru socul cultural pe care urma sa il experimentam in State, ne spuneau ca americanii sunt mult mai individualisti decat sud-est europenii. Ca pentru noi conteaza mult mai mult sentimentul de apartanenta (la grup in sens restrans, ori la comunitate), pe cand americanii cauta in primul rand implinirea individuala. Si de aceea fiecare student apartine mai multor microcomunitati, avand prieteni imprastiati ici si colo in trei directii diferite.

Cu Olivia si Diana am ajuns la concluzia ca trebuie sa ne diversificam cercurile de prieteni. Ca vrem sa cunoastem noi oameni, ca vrem sa intretaiem cercurile de prieteni, ca nu mai avem "o gasca", dar ca nu regretam asta. Pentru ca e mai important sa experimentezi diversitatea decat sa traiesti sentimentul de comunitate. Romanii, din pacate, nu au acel exercitiu al socializarii (pe care o priveam la inceput ca fortata) pe care il au americanii. Nu organizeaza "socials", nu se chinuie sa cunoasca mai multi oameni, sa faca networking (nu neaparat in scopuri profesionale), sa depaseasca granitele celor n prieteni ramasi din liceu/ facultate. Ne intrebam: "Unde naibii sa cunoastem oameni noi?". In cluburi? Nu prea. La scoala? Nu prea. La locul de munca? Care loc de munca, ca deocamdata ne invartim in cam acelasi anturaj profesional. De ramas cu dileme, tot am ramas, dar macar ne-am dat seama de o alta diferenta culturala intre felul nostru nativ de-al fi si felul in care ne-a antrenat experienta americana sa fim.

PS: Marea fata galbena din imagine e de aici, si il reprezinta pe "social networking addict" :)



Coronita - simbol pentru ce?

Thu, 14 Jun 2007 13:00:00 +0000

(image) Ce interesant... chiar cand puneam in discutie ratiunea de-a fi a sistemului educational romanesc care pune mare accent pe competivitate si mai ales pe competitie intre elevi, apare si in EVZ o dezbatere interesanta. Sa avem sau sa n-avem coronite la scoala? Pentru cei care nu stiu, de ceva vreme coronitele au fost eliminate si acum se pare ca sunt pe cale sa fie reintroduse, conform acestui articol.

Prietenii mei stiu ca am fost copil cu 10 pe linie si coronite in fiecare an. Mandria familiei, puse cu sfintenie la uscat an de an... Si totusi nu sunt de acord cu coronitele. Eu personal ma bucuram mult mai mult de cartile pe care le primeam... si am avut noroc sa primesc carti faine. Coronitele mi se pare ca perpetueaza un spirit de rivalitate nejustificat, cand toti copiii sunt diferiti si cand e mult mai valoros ca ei sa isi dezvolte talente si aptitudini, nu sa se chinuiasca sa obtina note mari la toate materiile ca sa ia coronita. Eu nu m-am chinuit... dar recunosc ca as fi ajuns mult mai departe daca nu ar fi existat mereu asupra mea presiunea de a lua coronita, de a fi buna si la mate, si la fizica, si la sport. Pentru ca as fi avut mai mult timp de reflectie in domeniile care ma interesau ... si cu ajutorul carora am ajuns sa-mi construiesc un rost.

PS: Poza e la misto... dar v-ati prins cu siguranta de asta :)



The Voice of a Generation :)

Wed, 13 Jun 2007 20:43:00 +0000

(image)
M-am intors in Romania de o saptamana si e vara. Si totusi sunt mai stresata si mai ocupata decat am fost la New York intr-un semestru cumulat. Am stat bine sa inteleg de unde atat stres, de unde atata hiperactivitate? Razvan spunea ieri ca suntem o generatia hiperactiva. Marco imi spunea ca a observat ca oamenii din Sud-Estul Europei sunt hipercompetitivi. Am inceput sa ma intreb de ce stau lucrurile asa.[***]

Cred ca de vina este faptul ca in Romania inca nu exista normalitate institutionala. In State stiam prea bine ce reguli are jocul si jucam dupa ele. Stiam ca daca am o problema, scriu un mail si sunt imediat indrumata spre persoana care ma poate ajuta. Stiam ca exista cerinte si exigente, insa ele erau binecunoscute de la inceput si valabile pentru toti jucatorii jocului. Munceam mult, dar ma bucuram de previzibilitate. Nu aveam insomnii. De cand am ajuns in Romania, am inceput sa lucrez la un proiect la care tin mult, si care implica colaborarea cu multe institutii. Mi se pare ca joc un joc nedrept. In care unii participanti-prieteni joaca dupa niste reguli, iar participantii-simpli-participanti dupa altele. In care adresele de email par sa nu functioneze asa cum obisnuiesc sa o faca dincolo de ocean. In Romania trebuie sa fii inventiv. Prea inventiv. In absenta unui cadru institutional adecvat, cu reguli universal valabile si care sa acopere o intreaga plaja de situatii si evenimente neasteptate, trebuie sa fii inventiv. Incerc sa adorm si nu pot. Pentru ca imi vin in minte noi idei de cum sa obtin o bucatica dintr-o finantare, de cum sa acopar o bucatica dintr-un buget, de cum sa formulez un parteneriat, si tot asa. Nu functionez dupa reguli si nu prea functionez bine.

Si asa a fost intotdeauna. De-aici hiperactivitatea si hipercompetitivitatea, care ma caracterizeaza nu numai pe mine, ci pe multi dintre colegii si prietenii mei. Pentru ca a trebuit sa fim simultan studenti, o-en-gisti, producatori de bani, urmaritori de vise si de pasiuni, si asa mai departe. Pentru ca a trebuit mereu sa facem reguli noi si sa evitam reguli vechi si proaste. Pentru ca a trebuit sa ajungem intr-un acelasi punct X in care se poate ajunge prin urmarea unui traseu dinainte stabilit pe ocolite, tragand tare, reinventand roata. Pentru ca am urmarit mereu burse in afara si alte realizari profesionale. Pentru ca nu ne-am permis, de exemplu, sa ne facem studiile la o institutie buna de invatamant, implicit la o institutie de invatamant din strainatate. Pentru ca abia acum in Romania aud din ce in ce mai multi tineri ca isi permit un masterat in strainatate printr-un imprumut, prin resurse proprii, prin ceva bani de la parinti, fara sa trebuiasca sa faca fata unei concurente acerbe pentru un numar extrem de mic de burse. Am fost (si suntem) un numar mic de oameni - am ajuns sa ma intalnesc la conferinte in 2007, cu oameni cunoscuti la conferinte in celalalt capat de lume in 2005 - hiperactivi, hipercompetitivi, si prea stresati pentru varsta noastra. Si totusi suntem o generatie care a reusit sa creeze ceva frumos in Romania si care - am incredere - poate sa instaureze normalitatea institutionala intr-o zi.



Cultura de noapte

Wed, 13 Jun 2007 06:20:00 +0000

(image)
Eveniment foarte, foarte dragalas in Bucuresti. In noapte de 22 spre 23 iunie are loc "Noaptea Institutelor Culturale", in care vreo 10 centre culturale din Bucuresti (evident, si ICR-ul e pe baricade) isi vor deschide portile pana la 6 dimineata. Mai multe detalii aici. Cu proiectii de filme, dezbateri despre educatie, concursuri de poezie, si concerte de jazz. Cred ca voi da o fuga pe la ICR (la un film de Radu Jude, si la un concert de jazz) si pe la Institutul Cervantes (la niste filme spaniole noi). Si poate sa o vad pe Miruna la Institutul Francez. Daca in ultima vreme nu vad decat Prepelitei colt cu Suvenir (prietenii stiu!), cam e cazul sa ma reintegrez in peisajul cultural bucurestean, nu?



Youth Delegate la Natiunile Unite

Tue, 12 Jun 2007 07:31:00 +0000

(image)
Si uite-asa se naste traditia institutionala. Daca esti interesat de politici de tineret, de dezvoltare internationala si de Natiunile Unite (si indeplinesti o groaza de alte criterii brain-based), atunci concureaza pentru a deveni urmatorul delegat de tineret al Romaniei la Natiunile Unite. O initiativa ORICUM, in parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe si Autoritatea Nationala pentru Tineret, plus alti reprezentanti ai societatii civile care au fost de acord sa se alature proiectului, ca membri ai juriului. Informatii aici! Si un post fain pe blog-ul evenimentului aici.



Bine ai venit!

Sun, 10 Jun 2007 20:31:00 +0000

(image)
Veneam azi spre casa de la o scurta si placuta intalnire, si ascultam muzica. Molatec si visator, "Clandestino" de la Mano Chao. Aproape ca ignoram faptul ca afara ploua cu soare, in picuri mici, reci si infuriati. Iesisem din metrou si faceam primii pasi "in cartier". Treceam pe langa un parculet mic si deprimant, cand o masina de pe carosabil incepe sa ma claxoneze foarte insistent. "Nesimtire sau poate au nevoie de vreo indicatie", imi spun. Imi dau castile jos, si cel care statea in dreapta soferului intinde o mana pe geam, spre mine: "Uita-te-n stanga". Cel mai frumos si mai lung curcubeu vazut vreodata taia cerul in doua. Am ras si i-am multumit pentru cea mai frumoasa primire de care am avut parte de cand m-am intors in tara. :)

P.S: Poza nu e facuta de mine (are sursa trecuta pe ea), dar am simtit nevoia sa includ niste culoare in peisaj :)



Capcaunul legalist

Sun, 10 Jun 2007 20:15:00 +0000

Niste prieteni si colegi (nu spun cine) imi povesteau cum au avut la un moment dat o idee foarte originala de a organiza un eveniment de divertisment nemaivazut in Romania. Au redactat ei cu lux de amanunt detaliile evenimentului si s-au dus in cautare de sponsori. Au ajuns la o mare companie (nu spun cine, insa gura targului spune ca este brand-ul cu cea mai mare notorietate atat pe plan local, cat si pe plan global) si le-au prezentat proiectul. [***]

Compania nu a zis nici da, nici ba, si o perioada au tot amanat incheierea vreunui parteneriat, in final anuland "deal-ul". Suprize, suprize, insa. La cateva luni dupa respectivele discutii, compania cu pricina anunta cu surle si trambite organizarea unui eveniment de divertisment identic - ca locatie, format, concept, identitate.

Vina cui sa fie? Moral fara indoiala compania este vinovata. Legal, nu poate fi trasa la raspundere pentru ca prietenii mei - si aici ar fi vina lor - nu si-au inregistrat ideea/ planul de proiect la Oficiul de Inventii Si Marci. Pe de alta parte, am inteles ca furtul ideilor e la moda in Romania. De ce? Pentru ca suntem o societate bazata pe intelegeri tacite si pe compromisuri. Nu suntem o societate legalista. Nu avem mania contractelor si a avocatilor.

Tin minte ca, in prima mea saptamana de stat in SUA, am semnat mai multe hartii decat am semnat toata viata mea. De la intelegere cu administratorul caminului, pana la intelegere cu colega de camera. Mi s-a explicat ulterior ca americanii nu sunt suficient de rafinati ca popor pentru a-si rezolva conflictele prin negociere, prin intelegeri tacite, prin cuvinte de onoare si alte cele. Pentru ei, contractul (si, prin extensia, "Hartoaga" in genere) este sfant. M-am gandit ca asta s-ar putea datora si faptului ca noi, europenii, avem in spate cateva mii de ani de civilizatie si de exercitiu social, pe cand americanii au avut de construit o societate in cateva sute de ani. Si au fost nevoiti sa o faca functionala si eficienta.

Nu stiu de ce, dar intr-o lume in care resursele sunt limitate (si ideile la fel), astfel incat multi vor sa roada putine oase, parca imi vine si mie sa imbratisez primitivismul american si sa devin un soi de capcaun legalist, care sa vrea sa aiba totul stipulat in scris, sub semnatura. America m-a cam contaminat.



Romania e un ziar de scandal

Fri, 08 Jun 2007 07:08:00 +0000

Ieri ma revoltam ca pe prima pagina a mult-cititului cotidian "Libertatea", una din stiri spunea ca ministrul educatiei cauta infiintarea unei comisii "care sa gaseasca mijloace legale" (deja suna usor ilegal, dar asta e partea a doua) ca sa o dea afara pe Corina Vasile, profa care a avut o relatie cu un elev. Intr-adevar, acesta era marele subiect al educatiei romanesti care trebuie reflectat in presa... marea dilema, subiectul numarul 1 pe agenda publica. John tot timpul spune ca asta se datoreaza faptului ca presa e comerciala, si ca trebuie sa vanda. Eu nu inteleg cum de toate ziarele de la noi par tabloide, iar in afara exista ziare bune si cu articole de substanta, care totusi vand.[***]

Exemplu din presa de azi. Pe Hotnews - pentru care oricum am ceva mai mult respect decat pentru presa traditionala - apare un articol despre eliberarea lui Paris Hilton. O poza frumusica, consemnarea faptului, si citate din avocatul victimei. Asta e articol? Hai frate... In Der Spiegel apare un articol pe aceiasi tema, cu documentarea solida a tuturor "problemelor" din spatele faptelor. Cum s-au sesizat grupurile de aparare a drepturilor omului din SUA si procurorii ca eliberarea nu e conforma cu standardele de impartialitate in administrarea justitiei, cum creeaza un precedent periculos, cum perpetueaza un sistem al penitenciarelor "cu doua clase" (o problema serioasa si la noi, dar despre care presa nu are timp sa scrie).

Concluzia mea este ca presa ar putea face mult mai multe ca sa devina presa de calitate... ca sa ridice un pic nivelul publicului, sa educe... si toate astea fara sa intre in faliment si fara sa inceteze sa devina presa comerciala. Doar ca "romanii e comozi..."



Evadare din lumea reala

Wed, 06 Jun 2007 11:49:00 +0000

Tacerea cea mai tacuta (albumul complet la sfarsit de post)In cateva zile extraordinare, am vizitat Norvegia. De fapt, am pornit cu Alex din Kiruna (un orasel extrem de trist, undeva dincolo de Cercul Polar, arid si provincial) spre un taram desprins din povesti: insulele Lofoten, in Norvegia.[***]Am calatorit de la Kiruna la Narvik (un fel de omolog norvegian al Kirunei, insa mult mai dezvoltat) cu un tren care circula pe deasupra unor fiorduri cu apa mai albastra decat orice albastru imaginabil. Cu fusul orar am stat destul de de prost – ma trezeam zilnic pe la 4, bineinteles si pentru ca nu exista nici geana de intuneric, ci numai zi polara, inclusiv cu soarele rasarind la miezul noptii – astfel incat de la Kiruna la Svolvaer (centrul comercial al Lofoten-ului) mai mult am dormit intr-un speed boat care a gonit printre insulite si fiorduri. Incet, incepeam sa ma desprind de realitate. Culorile deveneau usor suprareale in lumina soarelui care nu apune niciodata (fotografiile depun marturie), iar linistea care ma inconjura era o liniste pe care nu o mai traisem/ auzisem/ mirosisem vreodata. In Svolvaer am dormit intr-un sjohus, un fel de casa mare in care pescarii isi depozitau odinioara capturile de cod (Lofoten fiind cel mai mare exportator de cod din lume, o indeletnicire care a propulsat de secole economia locala; ca anecdota, pestele uscat pe care il gaseai agatat cu tonele pe un fel de uscatoare gigantice de la marginea drumului este exportat in Italia si Spania ca delicatesa culinara, iar capetele in Nigeria, unde sunt componenta de baza intr-o mancare traditionala vest-africana). Asa cum pozele marturisesc, una bucata sticla de Smirnoff (cumparata la preturi non-prohibitive de pe aeroport din Londra, in Scandinavia orice fel de alcool fiind monopol de stat si ridicol de scump) ne-a fost prietena buna ☺. Desi soarele nu apunea, afara se lasa destul de frig.In cadrul aceleiasi lungi zi – timpul are alte coordonate intr-un colt de lume total izolat de orice urma de poluare, aglomerare urbana, McDonalds, si zgomot de oras (faci cam 48 de ore cu trenul si cu barca pana in prima capitala europeana) – am inchiriat o masina si ne-am indreptat spre A (e “A” cu un cerculet deasupra, ceea ce se citeste “O” in norvegiana), ultima insula din arhipelag, acolo unde se termina drumul european E10 (oficial declarat – si validat de mine – ca fiind cel mai frumos drum din Europa).E greu de descries cat de frumos a putut fi drumul. Poate pozele sa spuna cate ceva din ce inseamna sa iti bagi varfurile degetelor de la picioare in Oceanul Atlantic, inconiurat din spate de munti acoperiti de zapada, din lateral de paduri de brad, din fata de cascade de munte, din dreapta de fiorduri, si din stanga de casute de pescari. In A am stat intr-o cabana de pescari, ascultand pescarusii (detestabile fiinte – Hitchock a avut dreptate in “Pasarile”), si plimbandu-ne pe margini de lacuri cu cea mai transparenta, mai adanca si mai divers irizata apa pe care am vazut-o vreodata.Dupa Trondheim in 2005 nu mai credeam sa ajung vreodata in Norvegia. Daramite dincolo de Trondheim. Nu visam sa ajung dincolo de Cercul Polar, nu visam sa vad ziua fara de sfarsit, nu visam multe. Ma intorc acasa pe jumatate relaxata, pe jumatate infiorata, dar fericita pentru ca am trait un an fabulos.Click pe imagine pentru intreg albumul!Basme norvegiene[...]



Despre rusinea de a fi roman

Wed, 06 Jun 2007 11:23:00 +0000

Niciodata nu am ascuns faptul ca sunt din Romania. Si am calatorit ceva. Romania mi-a dat o perspectiva destul de complexa asupra vietii si cred ca a fi roman implica destule avantaje. Vreau ca la un moment dat in viata sa lucrez in/pentru Romania, pentru societatea romaneasca. Se stiu toate astea. Cu toate acestea, e imposibil ca atunci cand esti in Europa de Vest sa nu iti fie rusine ca esti roman. Sa incepi sa vorbesti cu prietenii romani in germana sau in engleza, de teama sa nu fii perceput si judecat ca fiind roman. De ce? E simplu.[***]

Londra. Leicester Square (un fel de Piata Romana). Magazine cu suveniruri si turisti multi. Galagie. Singurele voci romanesti veneau dinspre un grup de barbati imbracati extrem de prost, cu jachete slinoase din piele, pantofi “Mike/Rike” sau mai stiu eu ce alte facaturi. “Haide frate sa mai stam pe aici la combinatie. Sa-mi bag p***! Ai vazut ce aparate aveau japonejii aia?!”. Gara din Stockholm. Ceva mai murdara decat in 2005. Parea si mai putin sigura. Singurul anunt in limba engleza, care nu exista acum doi ani, era “take care of your belongings and beware of pickpockets”. In fata mea, singurii oameni pe a caror fata statea scris “vagabond/ infractor” au inceput sa vorbeasca in romana. Si sa evalueze foarte expert valizele calatorilor care asteptau in gara. Nu m-am putut impiedica sa asociez anuntul din gara cu invazia de indivizi suspecti, cu totii vorbind romaneste, care misuna de data asta in gara centrala din Stockholm.

Nordul Norvegiei. Eram mult mai relaxata in privinta ghiozdanului pe care il caram dupa mine. Cu bani, aparate foto, laptop, carti de credit. Gluma intre mine si Alex – pe care nu ma pot abtine sa o privesc cu multa tristete – era: “Stai mai calma cu ghiozdanul; n-or fi ajuns compatriotii nostri pana aici”.

Inapoi in Stockholm. Tren dinspre Narvik. Pe scaunele din spatele meu aud niste voci care imi sunau familiar. Un barbat cu burta si tricou mulat cu sclipici, doua femei al caror par foarte brunet era vopsit blond auriu, si ale caror talii deloc subtirele erau marcate de curele aurii late de 2 cm. Vorbeau intr-o engleza cu accent sud-est european cu un suedez, spunandu-i ca vin de la munca din Narvik. Baiatul sustinea ca e cantaret, iar fetele nu stiu exact ce ocupatie aveau, Ii aud spunand ca sunt din Ungaria. Si ma linistesc. Eram sigura ca sunt romani. “Uite, dom’le, ce prejudecati am”. Incep sa vorbeasca intre ei intr-o limba ciudata. Intelegeam perfect unele cuvinte. Cuvinte romanesti. Mi-a luat 10 minute sa imi dau seama ca erau romani emigrati in Ungaria, care incercau sa vorbeasca maghiara, dar nu prea le reusea. Cand au pus manele la telefonul mobil, am inceput sa zambesc trista. In aceiasi nota, Diana imi spunea ca nu a plans cand a parasit Manhattan-ul si a trecut pe Queensboro Bridge spre aeroport, ci atunci cand statea la coada pentru imbarcarea pe avionul Munchen – Bucuresti, unde din telefonul unui tip imbracat in geaca de vinilin o manea a inceput sa sparga strident aerul din jur. “Bine ai venit acasa!”

Inca o data, nu mi-e rusine ca sunt cetatean roman. De fiecare data cand voi fi intrebata de unde sunt, voi spune: “Din Romania”. Si totusi, mi-e greu sa nu intorc capul in alta parte cand vad astfel de scene prin Europa, sa tac, si sa incep sa vorbesc in germana.



De ce (nu) mi-a placut Londra

Wed, 06 Jun 2007 10:59:00 +0000

Mind the gap! (pentru cunoscatori) - mai multe fotografii la sfarsitul postuluiAcum ca ma intorc spre casa dupa ce nu am vazut intunericul pentru mai bine de 6 zile – am calatorit dincolo de Cercul Polar de Nord, unde in perioada asta a anului soarele nu apune niciodata – am timp sa imi depan amintirile de calatorie. Ramasesem datoare sa povestesc (si la ilustrez) de ce nu mi-a placut Londra – afirmatie care “i-a revoltat” atat pe muma-mea, cat si pe Razvan.Londra mi s-a parut varianta mai inghesuita, austera si industrializata a New York-ului. Acelasi puhoi de turisti, aceleasi landmark-uri vizitate de mase bine organizate de indivizi, aceleasi vibratii (parca la scara redusa, insa), acelasi zgomot al strazii, un Chinatown mai putin autentic decat omologul lui de dincolo de Atlantic, oamenii cu un accent considerabil mai adorabil decat cel american, vreme deprimanta si ploioasa, ritm alert si totusi ceva mai poetic decat in New York. De fapt, aveam senzatia ca traiesc intr-un New York micsorat si miniaturizat, fara zgarie nori si spatiu de respirat.[***]M-am plimbat cu celebrul hop on – hop off double-decker (o industrie extrem de bine dezvoltata in Londra), si am vazut cam toate obiectivele istorice importante. Tower Bridge-ul e asa cum mi-l imaginam, Buckingham Palace e mai mic si mai putin impresionant decat in visele mele de copil, Big Ben e “big”, iar Westminster Abbey e intr-adevar foarte fermecatoare. La Covent Garden – o fosta piata de legume si fructe transformata in piata acoperita de chestii “artsy” si de artizanat – te simti bine, in ciuda agasantei invazii de turisti.De vizitat, am apucat sa vizitez doua muzee, unul din ele remarcabil prin “luciu fara fond”, altul cu adevarat remarcabil prin inovatie si dinamism. Primul dintre ele – British Museum daca inca nu v-ati prins – e o colectie trista, ticsita cu antichitati “obtinute” prin mijloace mai degraba ilegitime (ca sa nu zic “furate” de-a dreptul) de catre diversi colectionari. Imbacsit si aglomerat, cu o colectie egipteana slabuta (desi, aparent, e mandria muzeului); adevarul este ca am si vazut Egiptul “pe viu”, asa ca probabil nu sunt foarte obiectiva. O colectie de antichitati mexicane si americane incomparabil mai modesta decat cea de la Muzeul de Istorie Naturala din New York, si cateva expozitii temporare interesante (printre care una cara arata cum sunt privite ciclurile vietii – mai cu seama boalea si moartea – in toate civilizatiile lumii). Didactic destul de bun, dar nimic iesit din comun. Am adorat insa Tate Modern, muzeul de arta moderna amenajat intr-o fosta hidrocentrala, organizat tematic si extrem de trendy. Cele mai metro si mai funky personaje ale Londrei la un loc in calitate de vizitatori (pe alocuri faceau sa paleasca chiar si exponatele), plus o serie de panze remarcabile. Mi s-a parut foarte interesanta o expozitie cu panze ale unor artisti contemporani din Congo, autodidacti si care “vorbesc” despre ce inseamna sa fii african in secolul 21, si mai ales ce inseamna sa fii artist contemporan african. Cateva suprapuneri de identitati foarte interesante.Per total, ar fi interesant de explorat Londra inca o data. Mai “acompaniata”, mai putin plouata, si mai putin pe fuga. Dar in nici un caz nu va inlocui “Za City” in inima mea… E clar, sunt contaminata!Iata si pozele (click pe imagine ca sa vedeti albumul; am si comentarii la fiecare... hehe!):London Colours[...]



M-AM INTOOOOORS!

Wed, 06 Jun 2007 10:57:00 +0000

I'm back! Mwahahaha! Socurile nu sunt inca prea mari; a trebuit sa am o intalnire tete-a-tete cu functionarii Postei Romane din prima zi de sedere in tara, si psihic sunt inca senina. Ramasesem datoare cu niste posturi si poze, scrise (si fotografiate) prin trenuri si autocare in timpul lungului meu drum spre casa (28 de zile numarate).



Oxford in imagini

Sun, 27 May 2007 23:30:00 +0000

Cand m-am dus sambata in Londra am trait un soc. Veneam dintr-un orasel gotic si linistit, cu excentricitati, cu studenti imbracati in costume design secol 17 (e o traditie la Oxford ca in ziua examenelor studentii sa poarte un fel de frac si garoafe de diverse culori in piept, in functie de numarul examenului pe care il sustin in ziua respectiva). Iar Londra mi-a parut inghesuita si zgomotoasa, mohorata si plina de turisti frustrati. Un fel de New York subtil mai industrial, insa lipsit de larghetea si generozitatea spatiala a metropolei mele de suflet. Dar despre detestabila Londra mai tarziu. Deocamdata despre Oxford.Pe scurt, Oxford e locul ideal unde ti-ai dori sa fii daca vrei sa fii student. Nu numai ca te poti lauda copiilor ca ai absolvit cea mai veche si mai prestigioasa universitate europeana, dar ai trai cele mai boeme luni din viata ta. Oxford inseamna excentricitati, alei pietruite, Lewis Carroll, Oscar Wilde, Tolkien, traditii hilare, mistere, biblioteci, biciclete, pub-uri, colegi din toata lumea, intelectualitate, comunitati, turle gotice, flori, ratuste la pervaz, liniste, ganduri. Oxford e un loc de care te poti indragosti foarte usor.Dovezi vizuale (multe poze in continuare, click pe "citeste mai departe"):Asa arata un colegiu tipic[***]Repere de Oxford [***]Cafeniul zidurilor trebuie neaparat asortat cu bleu de bicicletaNici nu stii ce te asteapta...Pasarela asta mi-a amintit de "Numele Trandafirului"The Radcliffe Camera din Biblioteca Bodleian (probabil cea mai faimoasa camera de studiu a umanitatii)The Oxfordian: "environmentalist and wit"In curtea bisericii centrale, se servesc prajiturele organiceAnd what a story...Strada principalaLa pasIntrarea in Christ Church, colegiul care a dat Marii Britanii vreo 13 prim ministriVirgin Atlantic vegheazaSe pare ca, vegetal vorbind, Oxford-ul e cel mai frumos in luna maiVaslitul prin infiptul batului in albia raului se cheama "punting" si e una din micile fandoseli oxfordieneDupa examene, se zice ca aceste barcute devin un taram al desfraului lumescGust de liniste[...]



Porumbel voiajor

Fri, 25 May 2007 10:50:00 +0000

Sunt ametita. In ultimele 7 zile am dormit prin vreo 10 locuri diferite, in 3 tari, pe 2 continente... Gata... Rubicon-ul nu l-am trecut, dar Atlanticul l-am traversat. Sunt acasa! Sunt in Europa. Respir aer britanic. Sunt intr-o camaruta sic de camin universitar in Oxford, si incerc sa finalizez o ultima chestiune ramasa restanta pentru New York University. Apropo de asta (si nu, nu pentru ca nu sunt engaged, ci pentru ca sunt si engaged si competitive :)), trebuie sa va spun ca am terminat semestrul cu A pe linie, in conditiile in care am avut numai cursuri de anul 4 si masterat/ doctorat. Yey! Cheers for me!

Respir atatea arome... trec de la avocado si mango culese din copacii de la marginea drumului, la mirosului norilor din Oxford, la plimbari sinistre in miez de noapte cu metroul new yorkez, la mancare de avion, la Reesee Peanut Butter Cups savurate pentru ultima oara, la cream cheese bagel savurat tot pentru ultima oara, si uite asa ma indrept topaind spre casa. Spaniola vorbita prost, engleza cu accent canadian, engleza de Manhattan, romana cu Diana si Maria, si acum accent britanic peste tot. E incredibil cate sunete imi inunda simturile. Manu Chao, Bebe, Nouvelle Vague, Jimi Hendrix. Stooop. Dar tot vin spre casa. Care casa e inca in Romania, unde ma intorc timida si cu pasi mici, temandu-ma de ce voi descoperi, temandu-ma ca m-am schimbat mult (si da, m-am schimbat mult), temandu-ma ca ma voi readapta greu, temandu-ma ca voi folosi alte coduri de comunicare, ca voi avea alte asteptari de la societate, de la prieteni, de la profesori, de la mijloacele de transport in comun, de la primarie. Temandu-ma de mine, temandu-ma de ceea ce simt si de ceea ce vreau sa realizez. Cred ca am nevoie de un pic de stabilitate. Cred ca am nevoie de un nou inceput, poate mai putin furtunos, poate mai putin singuratic.

Ma intorc la calculator si la cereale. De indata ce IT Master-ul Colegiului Linacre din Oxford imi va verifica computerul, si de indata ce voi cumpara un adaptor (nu era suficient ca aveam adaptoare Romania - SUA si viceversa, acum trebuie sa pot folosi si prizele britanice), voi intra pe net si voi uploada ultimele poze din Mexic (Coasta Pacificului, un micut orasel colonial, si Zocalo - Piata Centrala din Ciudad de Mexico), voi scrie un post cu ultimele ganduri pentru/ despre Statele Unite, si voi incerca sa transpun in scris experienta de tip Harry Potter pe care o traiesc in Oxford.



Vamos fugir

Mon, 21 May 2007 18:48:00 +0000

Tocmai m-am intors in civilizatie... am fost pe Coasta Pacificului cateva zile si in curand voi pleca din Mexic... nu vreau sa ma gandesc inca la plecare... prea multe ganduri, prea multe imagini frumoase. Ma bucur de rezultatul referendumului, ma bucur de soare, incerc sa zambesc si sa rezolv scarbosenii administrative. Avioane, cazari, bilete, asigurari. Revin cu poze si ganduri tropicale.



MAE rulz!

Wed, 16 May 2007 20:39:00 +0000

Nu stiu de unde ma au in baza lor de date, dar azi am primit un mail de la Consulatul Romaniei la New York, cu instructiuni legate de referendumul de sambata. So... sa mai comentati careva de rau despre Ministerul de Externe... Iata dovada:

(image)



Poze colorate

Mon, 14 May 2007 18:24:00 +0000

Cateva culori din Mexic. Nu prea multe, caci am stat mai mult in casa cu papiruri pentru scoala. Protagonistii: un gringo olandes, un mexicano (dubii), una gringa rumana, castelul Chapultepec, stradute mexicane, si voie buna. Click pe poza pentru a vedea tot albumul! De data asta m-am chinuit si am pus captions la toate fotografiile.
(image)
Mexico de mayo - part 1



Reciclati! Acum!!!

Mon, 14 May 2007 16:46:00 +0000

(image) Unul din lucrurile cu care ma voi obisnui cel mai greu in Romania va fi indiferenta crunta pe care atat autoritatile, cat mai ales populatia, o au vizavi de mediu. Imi place ca in ultima vreme hotnews au inceput sa publice tot mai multe articole legate de incalzirea globala si responsabilitatea oamenii o au asupra ei (cred ca in prezent doar cativa conservatori americani mai au iluzii ca omul nu are nici o vina in toata povestea). De exemplu, intr-un articol de azi hotnews ne spune ca defrisarile care se petrec in lume intr-un interval de 24 de ore produc emisii poluante echivalente cu o flota aeriane ce ar transporta 8 milioane de oameni pe traseul Londra - New York. Credeti ca cele 34 de grade la inceput de mai in draga noastra Romanica, alunecarile de teren din ultimii ani, si problemele din agricultura se datoreaza vreunei pedepse divine?[***]

Posibil ca, din pricina inconstientei generale de care suferim, sa fie vreun pedepsitor divin care sa ne dea cateva palme dupa ceafa in prezent. Dar faptul ca abia in luna martie 2007 s-a deschis in Bucuresti prima groapa de gunoi capabila sa sorteze si sa recicleze gunoiul menajer a cui vina este? Ca sa nu mentionam ca respectivul stabiliment nu poate sa proceseze decat o zecime din gunoiul pe care bucurestenii il produc zilnic. In tarile nordice, exista vreo 8 compartimente diferite intr-o pubela de gunoi pentru 8 tipuri diferite de resturi. Ok, am renuntat de mult sa speram ca vom ajunge ca ei. Dar in Germania se recicleaza, in Austria se recicleaza, in Ungaria se recicleaza. Pana si in Mexic in toate casele resturile biodegradabile sunt separate de cele nebiodegradabile. Din cate tin minte,

Si ONG-urile romanesti ce fac? Dragos si al lui "Salvati Dunarea si Delta" mi s-a parut singurul efort sonor pe care l-a facut cineva ca sa atraga atentia asupra problemelor de mediu cu care ne confruntam. Dar pe cand campanii de advocacy sa ne schimbam mentalitatile si sa incepem sa reciclam? Pe cand lobby ca sa avem la fiecare bloc pubele compartimentate pentru sortarea gunoiului? Pe cand amenzi pentru cei care ignora cu o nesimtire crasa cosurile de gunoi compartimentate din gari, sau cele puse de Connex pe plaja? Simt ca ar trebui sa facem ceva in legatura cu asta. Vom vedea...



Pauza de Mexic - industrii creative

Fri, 11 May 2007 20:44:00 +0000

Dragii mei, sunt in Mexico City, care mi se pare mai proaspat si mai colorat ca niciodata. Din nefericire in loc sa explorez strazile, sa mananc inghetata, sa vizitez expozitii de fotografie si sa fac poze, eu stau protapita in mijlocul unui pat si scriu o lucrare pentru scoala - pe care o am inca restanta. Si mi-am amintit in felul asta de lucrarea despre industriile creative si cum ar arata o politica publica pentru avansarea lor in Romania si de faptul ca promisesem sa o impartasesc cu voi.

O puteti descarca de aici. Nu e nevoie sa spun ca i se aplica toate rigorile proprietatii intelectuale, nu? It's shareware, dar nu inseamna ca, daca citati din ea, nu trebuie sa mentionati sursele :) In plus, disclaimer: lucrarea a trebuit sa respecte niste tipare academice foarte stricte, asa ca pe alocuri nu e spectaculoasa. Pe scurt, despre ce este vorba? Romania are toate sansele sa ajunga un hub regional in industrii creative, daca tine cont de urmatoarele:

1. necesitatea unei cartografieri a situatiei actuale a industriilor creative;
2. necesitatea (cel putin temporara) a subventionarii distributiei si reproducerii produselor creative, si a productiei lor (in unele cazuri);
3. necesitatea cooperarii interguvernamentale (lucrul in grupuri mici si interdisciplinare de experti) pentru sincronizarea politicilor publice in domeniu;
4. necesitatea echiparii creativilor cu training-uri in domeniul business-ului si cu access la fonduri de dezvoltare;
5. necesitatea consultarii tuturor actorilor implicati (largi advisory groups);
6. suport social pentru creativi si pentru retelele lor informale;
7. promovarea industriilor creative in infrastructura educationala deja existenta;
8. sincronizarea politiciilor de comert exterior in industriile creative cu cele ale EU; posibila alianta cu lobby-ul francez.

Lucrarea contine cateva surse importante de documentatie pentru cei interesati. Recomand www.industriicreative.ro, postul asta de pe blogul lui tausance, eforturile celor de British Council in domeniu, ideile ORICUM in domeniu (Filter Design Competition) - caror ORICUMi le recomand sa pump up the work in aceasta arie. Enjoy :)



Ganduri despre New York

Thu, 10 May 2007 11:35:00 +0000

Photo: wwp.new-york-usa.comIn doua ore plec din New York. Cand ma voi intoarce, New York-ul nu imi va mai fi casa. Voi fi oaspete in casa cuiva, iar orasul se va fi transformat din sotie in amanta. Cea mai frumoasa amanta, careia i-am jurat fidelitate si i-am promis solemn ca pana in 2017 cel mult o voi lua daca nu sotie, atunci macar de concubina vreun an sau poate doi. Cred ca o data ce New York-ul ti-a intrat in sange, ai toate sansele sa devii dependent. Cand l-am cunoscut pe Vivi in toamna asta, nu l-am inteles. Am zis ca e doar un copil - no offense, Vivi - entuziasmat de un oras exotic. Dar nu e asa... daca ajungi sa cunosti orasul asta, it grows on you. Fara sa simti, fara sa constientizezi cum microbul iti intra incet-incet printre vene, subcutanat si insidios.[***]New York-ul e FIRE (finance, insurance, real estate) si - de la John Sexton (presedintele NYU) citire - ICE (intellectual, cultural, educational assets). Insiruite de-a lungul faimosului MTA (metroul, administrat de Metropolitan Transport Authority), cele mai tari corporatii se invecineaza cu unele dintre cele mai faimoase muzee ale lumii, cu cel mai mare for politic, si cu institutii de invatamant cotate in top 10 mondial. Intr-o plimbare pe jos ajungi din Village (boemie, punk, teatre off-Broadway, jazz, relas), in Chelsea (the colourful gay district) si apoi mai ai o aruncatura de bat pana in Midtown (Chrysler Building, Ford Foundation, Reuters, Trump). Daca iesi din Manhattan (adica vreo 15 minute cu metroul), ajungi in Queens, un fel de mica Romanie, mai linistita, mai toleranta, mai diversa si mai personala decat Romania de acasa. In New York mai gasesti inca pravalii detinute de mici comercianti, cu firme colorate si personalizate. Mai gasesti inca restaurante de familie, indiene, mexicane, tailandeze, etiopiene, afgane, chinezesti, japoneze. Within walking distance! Gasesti cele mai funky magazine de haine si cele mai dinamice cluburi (sa te poti duce sa dansezi marti la 4 dimineata si clubul sa fie plin e remarcabil, zic eu), si parcuri superbe.Poate exagerez, dar in momentul asta nu vad ce nu iti poate oferi New York-ul. Orasul nu doarme niciodata, e infernal de zgomotos si de agitat, dar daca te simti coplesit poti oricand sa iei metroul si sa te duci pe o plaja desprinsa din anii 50. Sau sa iei avionul si sa ajungi in Caraibe superieftin. Incercam ieri sa le fac recomandari celor de la Soros pe cine sa trimita aici la anul. Le-am spus ca orasul asta se potriveste pentru tinerii puternici si maturi, care stiu ce vor de la viata, si care sunt suficient de echilibrati ca sa faca fata unui oras individualist si agresiv, cu o etica a muncii foarte dura, coplesitor prin diversitate, si plin de nerv. Ca sa parafrazam o vorba din batrani, "adio, dar raman cu tine!"[...]