Subscribe: Presseurop | Cultură & Opinii
http://www.presseurop.eu/ro/taxonomy/term/5/*/feed
Added By: Feedage Forager Feedage Grade B rated
Language:
Tags:
Rate this Feed
Rate this feedRate this feedRate this feedRate this feedRate this feed
Rate this feed 1 starRate this feed 2 starRate this feed 3 starRate this feed 4 starRate this feed 5 star

Comments (0)

Feed Details and Statistics Feed Statistics
Preview: Presseurop | Cultură & Opinii

VoxEeurop | Cultură & Idei



The talk of the continent



 



#EU60 – Video: Europa acum!

Wed, 18 Oct 2017 15:51:12 +0100

La şaizeci de ani de laTratatul de la Roma, semnat pe 25 martie 1957, Uniunea Europeană “a fost cea mai incredibilă invenţie politică din istoria modernă”. Dar este neterminată, ameninţată de demonii săi interni şi de inamicii politici.

Europa este o istorie a vărsării de sânge şi a reconcilierii, a prosperităţii şi a visurilor neterminate. Europa duce cu sine memoria tragică a dictaturilor şi a divizărilor, dar şi a imaginarului şi culturii comune.

Cinematografia și imaginile de arhivă sunt acolo pentru a ne reaminti. Există o identitate europeană. Există prin generația Erasmus și prin cetățenii europeni. Astăzi, disfuncțiile Uniunii și presiunile naționaliste reprezintă o amenințare, dar și o oportunitate istorică de a face un salt înainte și de a cere mai multă Europă, acum!




Dreptul la informare: Informatorii, santinele fragile ale democraţiei

Mon, 19 Jun 2017 12:22:33 +0100

, – Îşi pun în pericol viaţa privată şi profesională pentru a denunţa abuzuri şi nereguli despre care află în desfăşurarea activităţilor, şi totuşi avertizorii de integritate nu se bucură de protecţia la care ar fi îndreptăţiţi. Dar ceva se mişcă în Europa. În plus.



UE şi instigarea la ură: Luând la ţintă televiziunile ruse

Tue, 14 Mar 2017 08:13:18 +0100

Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa, Trento – Tensiunile între Uniunea Europeană şi Rusia modifică modurile în care UE defineşte şi combate actele de instigare la ură. Se acordă o atenţie din ce în ce mai mare rolului televiziunilor ruse în Europa de Est. În plus.



Valori europene: Drapelul european, acest simbol care ne uneşte şi la Jocurile Olimpice

Fri, 19 Aug 2016 21:19:46 +0100

, – Este una din imaginile puternice ale acestor Jocuri Olimpice de la Rio...Când italianca Di Francesco ridică drapelul european de pe podium, ea arată felul în care noţiunea de solidaritate este legată de ideea de Europa. În plus.



Euro 2016: Portarul

Sat, 11 Jun 2016 12:59:50 +0100

Il Manifesto, Roma – Cartoon. În plus.



Un apel către cetăţenii şi liderii europeni: Să ne salvăm Europa!

Mon, 09 May 2016 09:44:30 +0100

, – În timp ce valorile fundamentale ale Uniunii sunt ameninţate, sărbătoarea Europei este ocazia pentru a reafirma şi a apăra ideea unei integrări mai profunde. În plus.



Integrare europeană: De ce UE este – în ciuda a orice – un succes politic

Thu, 03 Mar 2016 11:45:32 +0100

Într-un interviu acordat săptămânalului polonez Polityka, Andrew Moravcsik afirmă că Uniunea a ştiut să găsească un echilibru între egosimele naţionale şi federalism:

Europa funcţionează nu “în ciuda” ci tocmai “pentru că nu este atât de centralizată pe cât ar vrea euroentuziaştii”; pentru că ea nu cheltuie sume colosale; şi pentru că nu are atât de mulţi funcţionari.

Într-adevăr, raţiunea şi nu idealurile irealiste a fost cea care a predominat în construcţia europeană. Chiar euroscepticii sunt cei care au făcut-o să avanseze cel mai mult:

De Gaulle este la originea politicii agricole comune, deşi se opunea ideilor supranaţionale. Margaret Thatcher era antieuropeană dar promova piaţa comună.

Şi tocmai piaţa unică este cea pe care o laudă cel mai mult cercetătorul american deoarece

funcţionează bine, deşi cea mai mare criză după anii 1930 a trecut pe aici. Atunci, am închis frontierele, în timp ce acum, […] ele rămân deschise deoarece Europa dispune de o protecţie instituţională a mărfurilor. Şi nu este o reuşită efemeră ci un succes durabil la nivel planetar.

Această liberă circulaţie este pusă sub semnul întrebării de actuala criză a migranţilor dar Moravcsik

nu crede într-o politică migratorie centralizată – cu o repartizare coordonată. Va fi mai degrabă o negociere înstre statele membre în funcţie de situaţia lor internă.

De altfel, Europa rămâne pe scena principală. Chiar dacă este în creştere China,

Europa păstrează avantajul asupra Imperiului de Mijloc, la nivel economic, militar şi al influenţei. […] China este ţara cea mai supraestimată din lume, Europa regiunea cea mai subestimată.

Statele Unite, în schimb,

nu ştiu să finanţeze şi să organizeze ajutorul umanitar, comerţul, să susţină instituţiile internaţionale, drepturile omului, nu pot să se extindă precum Uniunea şi nu au nicio influenţă asupra Rusiei deoarece nu există schimburi între cele două ţări.

Totuşi,

introducerea euro a fost o decizie proastă, contrară logicii economice moderne. Se credea că ciclurile economice ale ţărilor zonei euro convergeau progresiv dar nu mai este cazul. Pe termen mediu, de moneda unică nu au beneficiat decât ţări precum Germania, Olanda şi Finlanda iar Grecia, Spania, Portugalia şi Italia au avut de suferit.

Europa dispune de o protecţie instituţională puternică a liberei circulaţii a capitalurilor şi mărfurilor. Şi nu este o reuşită efemeră ci un succes durabil la nivel planetar.




Rendez-vous în trei capitole

Thu, 20 Aug 2015 09:00:14 +0100

Blog“Miliția! Culcă-te! Culcă-te!” Sînt cuvintele care m-au marcat cel mai mult, în urma primului meu sejur în România. Trebuie să mărturisesc că, pentru un licean venit din Bruxelles într-o excursie şcolară, în primăvara anului 1984, o ieşire departe de părinţi şi de universul călduţ de acasă era o ocazie bună nu doar de a mă distra, ci şi de a descoperi o ţară pe cît de misterioasă, pe atît de fascinantă, dar de cealaltă parte a Cortinei de Fier. Şi asta nu era deloc pe placul forţelor de ordine, care ne cereau să mergem la culcare cu arma în mînă! Iniţiativa călătoriei îi revenea unui profesor de limba italiană, care avea un tropism special faţă de Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER – a fost creat la iniţiativa URSS în 1949 ca organizaţie economică a statelor comuniste europene pentru a constitui un echivalent al Comunităţii Economice Europene). Prin anii 1970 nu era deloc rar ca simpatizanţii Partidului Comunist Italian – pe atunci cel mai important partid comunist din Europa occidentală – să prefere să-şi petreacă vacanţele la „camarazii“ din Est, din motive economice sau ideologice. Nici vorbă deci, pentru clasa noastră, de vreun tur al Franţei, de o săptămînă la Londra sau Copenhaga: era vorba de a ne face să descoperim binefacerile socialismului real şi cu chip (aparent) uman al Republicii Socialiste România. La acea epocă, puterea soţilor Ceauşescu avea încă în străinătate reputaţia unui “regim comunist disident şi liberal”. În timpul scurtului nostru sejur, am avut ocazia să vizităm Bucureştiul – un oraş al cărui chip nu era încă brăzdat de imensul Palat al Parlamentului – ca şi Braşov, Sighişoara şi inconturnabilul castel al lui Vlad Ţepeş, Tîrgu Mureş, magnificele mînăstiri pictate, Suceava, Delta Dunării şi, bineînţeles, Constanţa. Am uitat multe, dar îmi amintesc încă surîsul lui Traian, şoferul, şi răbdarea infinită a lui Mircea, ghidul nostru care vorbea perfect italiana, fără să fi pus piciorul în peninsulă. În timpul celor cîteva întîlniri cu liceeni români, organizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, mereu într-un cadru strict supravegheat, nici nu se punea problema unei discuţii despre politică, iar conversaţia se învîrtea mereu în jurul lecturilor şi al muzicii pe care o ascultam atunci – de altfel, artiştii italieni erau la modă, argument explicativ pentru naturalul cu care Mircea vorbea limba lui Dante (şi a lui Adriano Celentano). Pentru a lega relaţii strînse, nimic mai simplu decît un pachet de Kent şi o pereche de ciorapi de nylon, două produse rare şi extrem de căutate. Seduşi de “fraţii din Est”, atît de asemănători nouă şi totuşi atît de diferiţi, eram la fel de curioşi să observăm haitele de cîini vagabonzi care rătăceau în toate oraşele, căruţele cu roţi de camion, trase de cai, care populau toate străzile, cel puţin la fel de numeroase ca tristele autoturisme Dacia 1300. Pentru noi, occidentali care am crescut în abundenţă şi consumerism, rafturile goale ale magazinelor erau la fel de şocante ca abundenţa lucrărilor politice semnate de “Geniul din Carpaţi” sau tratatele de chimie ale soţiei sale, omniprezente. Primirea plăcută pe care ne-o rezervau de fiecare dată românii ne făcea să uităm sistematic că trăiam timpuri de strîmtoare şi că omniprezenta Securitate avea urechi peste tot. Cine ar fi crezut că în mai puţin de cinci ani regimul se va prăbuşi? Ore de revoltă şi de libertate Am asistat deci cu mirare şi cu o tresărire în suflet la căderea lui Ceauşescu şi a clicii lui, în acel 21 decembrie al anului nebun 1989. Clipa în care, în faţa mulţimii strînse sub balcon, “Conducătorul” şi-a dat seama că regimul său se clatină a fost unul dintre[...]



România, prejudiciu versus experienţă

Wed, 19 Aug 2015 09:11:47 +0100

BlogDeja, nu pot să ascund zâmbetul care mi-a răsărit pe faţă atunci când, la o dezbatere care se vrea cumva o repovestire a Europei, dedicată “cosmopolitanismului”, am aflat că multe persoane ar dori să afle răspunsuri la următoarea întrebare: “dar ce credeţi despre ţara noastră?” ! Bineînţeles, este întotdeauna bine să ştim ce gândesc ceilalţi despre noi. O corectă imagine despre sine însuţi nu poate veni decât din comparaţia şi din contrastul diferitelor subiectivităţi, ale noastre, dar şi ale celorlalţi, şi acesta este de fapt unul din marile argumente în favoarea schimburilor culturale. Trebuie să mai admit, apoi, că nu sunt un expert în România, deşi am deja unele impresii şi deci sper ca nimeni să nu se supere pentru că sunt sincer. Prima mea impresie despre România este cea de Franţă a Estului (iar ca cetăţean francez puteţi fi siguri că este cel mai mare compliment pe care îl poate face cineva): o naţiune care nu este născută dintr-o rasă fondatoare, sabie şi lege aparţinând cumva trecutului soldaţilor romani, o fiică a unuia dintre cele mai mari imperii ale lumii. Asemeni Franţei, România este o fuziune a unor popoare variate, printr-o limbă comună, o biserică, şi mai târziu un stat. Experienţa construirii sale ca stat burghez, dinspre 1860 încoace, îmi apare ca având o traiectorie sigură care a lăsat o moştenire frumoasă. România, rezistând împotriva imperiilor otoman şi apoi sovietic, apare încă de la începuturi ca un bastion al civilizaţiei europene. Confruntată cu această viziune estetică măgulitoare, o realitate mai puţin glorioasă. O ţară care, potrivit majorităţii indicatorilor comunitari, se situează cu mult sub media europeană, cu o sărăcie ridicată, o creştere economică totuşi la nivelul Turciei, încredere socială scăzută, cu un înalt nivel de corupţie. Românii părăsesc în masă ţara pentru Vestul Europei. Intr-adevăr, românii sunt grupul social cu cea mai rapidă creştere în oraşul meu, Bruxelles, venind în principal la muncă, dar şi pentru a cerşi. In majoritate, cerşetorii din Bruxelles sunt români. Ţara care, în ciuda progreselor sale, rămâne “o leneşă” europeană. Nu există nicio îndoială, perioadele otomane şi comuniste au dat societăţii româneşti o anumită neîncredere în ceilalţi, şi chiar o anume disperare naţională. Această disperare este foarte vizibilă în scrierile a doi dintre cei mai importanţi scriitori români expatriaţi, Mircea Eliade şi Emil Cioran. Ambii, prin 1930, au fost susţinători ai Gărzii de Fier, una dintre cele mai pasionate şi mai lipsite de compromis organizaţii naţionaliste din lume. Pe scurt, ei au crezut în naţiunea lor, chiar dacă credinţa care i-a animat a atins anumite extreme. Totuşi, România a fost practic măturată de război, Garda a fost distrusă, comunismul a triumfat. Visurile pe care le nutreau Cioran şi Eliade pentru România au fost distruse iremediabil, lăsând în urma lor o dictatură fără debilitantă şi fără Dumnezeu. Eliade a încercat să scape de România în particularitatea Occidentului şi în misticismul oriental. Cioran a îmbrăţişat nihilismul. Aceasta a fost disperarea tipic românească. Dar cum poate oare supravieţui şi prospera o societate fără a avea încredere în sine însăşi şi într-un ideal? Dezvoltarea intelectuală şi socială a României au fost grav zdruncinate şi deformate de comunism. Când libertatea de a gândi este abrogată, când trecutul este politizat, încrederea în sine este imposibilă. De ce au fost atâţi români naţionalişti? De ce atâţia alţii au fost colaboratori comunişti? Este necesar ca aceste întrebări să fie puse, fără ură, fără dorinţa unei vânători de vrăjitoare, ci cu dori[...]



Pentru că..

Tue, 18 Aug 2015 12:55:37 +0100

Blog

(image)

De ce aștept cu nerăbdare sa particip la festivalul Dilema Veche de la Alba Iulia? Din mai multe motive, și profesionale, și personale.

Pentru că Dilema Veche este primul jurnal românesc pe care l-am citit, străduindu-mă să înțeleg ceva. Încă păstrez o fotografie din anul 2009 în care, așezat la masă pe terasa unui restaurant pe malul lacului Snagov, răsfoiesc o ediție a ziarului care avea pe prima pagină un articol cu titlul “Moartea jurnalismului”.

Pentru că îmi place ceea ce scrie Mircea Vasilescu.

Pentru că am impresia că Dilema este într-un fel firul unei idei, de a face un tip de jurnalism asemănător aceluia pe care noi, cei de la Internazionale, încercăm să îl cultivăm.

Pentru că primul articol pe care l-am selecționat pentru a-l publica în Internazionale apăruse chiar în Dilema Veche. Era un reportaj superb și emoționant al Lilianei Nicolae dintr-o mică localitate din Delta Dunării, un sat „la capătul geografiei unde poți să cazi în mare”.

Pentru că sunt curios să înțeleg cum funcționează un festival de jurnalism în afara Italiei și în special, într-o fostă țară comunistă. Pentru că am o mulțime de întrebări de pus colegilor români: despre Victor Ponta, despre Klaus Iohannis, despre manifestațiile românilor din străinătate în timpul ultimelor alegeri prezidențiale, despre mobilizarea împotriva minei de aur de la Roșia Montană. Și, de asemenea, pentru că vreau să confrunt impresiile mele despre România cu cele ale altor jurnaliști pe care îi voi întâlni.

Sincer să fiu, de abia aștept să particip la festival și pentru faptul că nu am mai fost niciodată la Alba Iulia. Pentru că ideea de a trece din nou Carpații mă fascinează ca și atunci când am făcut-o pentru întâia oară, adică cu mai mult de douăzeci de ani în urmă.

Foto: Festivalul Dilema Veche 2014.

Textul integral pe site-ul Dilema Veche.

Cu sprijinul partenerului nostru, librăria online libris.ro, din Brașov.




Alba Iulia, capitala unui imaginar european

Mon, 17 Aug 2015 20:38:15 +0100

BlogExistă oraşe care lasă în urma lor un parfum de déjà-vu. Există altele, spectaculare, care surprind la fiecare pas. Există şi oraşe care înseamnă ceva din punct de vedere al geografiei sentimentale personale, care, oricât de insignifiante ar fi, ne par frumoase şi unice. Dar există şi oraşe în care, fără să înţelegi foarte bine de ce, te simţi acasă. Sunt acele oraşe în care un je ne sais pas quoi devine permanenţă şi care nu sunt întotdeauna localităţile în care te-ai născut sau în care locuieşti. Printre ele, printre aceste categorii de oraşe în care te simţi acasă, şi care pentru mine nu au fost foarte multe – Parisul, Clujul, Antalia, Chişinăul – mai există o categorie aparte de oraşe. Sunt oraşele în care timpul are răbdare cu oamenii, oraşe sfinţite. Un astfel de oraş este, pentru mine, Alba Iulia. Ştiu, de când l-am descoperit pe scriitorul franco-turc Nedim Gürsel, cu a lui "Les écrivains et leurs villes" (Scriitorii şi oraşele lor), de curând reeditată la editura Seuil, că oraşele au un suflet, şi că cea mai bună manieră de a le simţi, de a le atinge sufletul este să pătrunzi în ele prin ochii scriitorului care le-a descris. Dar cum e, mă întreb, să pătrunzi într-un oraş nu prin ochii scriitorilor, care, poate sunt prea puţini sau inexistenţi, sau poate nu au reuşit să surprindă încă sufletu-i, ci prin privirea mândră şi nobilă a unui întreg evantai de prinţi? Căci la Alba Iulia nu s-au născut mari scriitori (exceptându-l poate pe poetul Martin Opitz, în epoca barocă, şi Romulus Rusan, în zilele noastre), ci mai ales mari prinţi: Mihai Viteazul, Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei în secolul al XVII-lea dar şi rege al Ungariei. Şi mari prinţi ai bisericii, episcopi: Ignatiu Batthyany întemeietorul Bibliotecii magice care îi poartă numele, Iuliu Hossu, unul din conducătorii Marii Adunării Naţionale din 1 decembrie 1918, Aron Marton... Intr-un fel, s-ar putea spune, doar la simpla rostire a acestor nume, că Alba Iulia respiră nu doar istorie, ci şi cosmopolitism. Multilingvism. Capitală a unui imaginar european, poate cu mult înainte de a fi Cealaltă Capitală a României. Denumirea nu e întâmplătoare: aici a fost semnată unirea principatelor române, aici s-a născut România, încă din acel îndepărtat 1599 când Mihai Viteazul încerca deja inimaginabilul, unirea principatelor române, iar Alba Iulia este cunoscută în cele din urmă mai ales prin aceste detalii istorice. Ale unei istorii mai noi, cert, căci a neglija întreg trecutul ei daco-roman, semnificaţia ei de capitală a încoronării regelui Ferdinand şi a reginei Maria, în 1922, înseamnă a neglija o parte din fiinţa ei. Pentru mine, Alba Iulia a reprezentat, mai întâi, pe timpurile când, studentă fiind, la Braşov, învăţam că spaţiul mioritic este format din o înşiruire de spaţii – deal şi vale – , că este guvernat de dor, că aceste curbe trasate de văile şi culmile care străbat geografia care curge dinspre Sibiu spre Alba, trecând pe lângă Răşinariul lui Cioran şi Lancrămul lui Lucian Blaga, reprezintă cumva sufletul românesc. Visam cu ochii deschişi atunci să ajung să văd aceste spaţii şi, da, n-am să uit niciodată noaptea în care am străbătut fantomatici acest drum, deal, vale, vale, deal, Blaga şi tot, până la Alba. Cutreierarea unei cetăţi pustii dar misterioase şi atât de luminoase, atât de măreţe. De sus, din faţa porţii principale, lumea pare altfel. Imensă, adâncă şi da, imortală. Un tărâm al făgăduinţei şi al tinereţii fără bătrâneţe şi vieţii fără de moarte. O secundă însă în imaginarul meu, atât de limitat pe atunci. Articolul integral pe site-ul [...]



UE şi democraţie: “Instituţiile UE trebuie deschise dezbaterii publice”

Wed, 29 Jul 2015 10:47:37 +0100

Intr-un interviu apărut în Libération, realizat de Philippe Douroux, autorul volumului Démocratiser l’Europe (A democratiza Europa, editura Seuil, 2014) denunţă imposibilitatea de a avea o dezbatere democratică asupra orientărilor economice din interiorul Uniunii. Totuşi, remarcă el, "proiectul european iniţial, cel al Tratatului de la Roma, din 1957, era şi un proiect politic, nu doar un ansamblu de reguli comune pentru unificarea unui spaţiu economic şi monetar". Astăzi, în schimb, singurul veritabil guvern european este cel al pieţei unice şi al zonei euro, care este format din trei instituţii aşa-zis "independente", Curtea de Justiţie (CUJE), Comisia şi Banca Centrală Europeană (BCE). Toate trei sunt compuse din personalităţi care nu au fost alese – chiar dacă numirea Comisarilor este aprobată de Parlament – şi, paradoxal, ele,“au construit capacitatea politică a Europei, revendicând întotdeauna dorinţa de a păstra distanţa faţă de ideologiile partizane şi diplomaţiile văzute ca purtătoare de ‘egoisme naţionale’”. Avem deci aici, denunţă Antoine Vauchez, o dualitate fundamentală a Uniunii: de fiecare dată când vrem un 'interes general european' îl plasaăm în mâinile unei instituţii independente, la mare distanţă de câmpul politicii. Iar criza europeană n-a făcut decât să adâncească prăpastia. In această econo-politică europeană, membrii Parlamentului, europeni sau naţionali, nu au decât un rol secundar: neavând iniţiativa legilor europene, ei sunt obligaţi mai degrabă să însoţească mişcarea, nicidecum să o reechilibreze, această uniune de economii din ce în ce mai strâmtă. Şi chiar şi atunci când miniştrii de Finanţe şi şefii de stat şi de guvern din zona euro intervin, aşa cum s-a întâmplat în timpul recentei crize a datoriei greceşti, “însăşi structura acestui joc al negocierilor între state favorizează poziţia celor care, asemeni ministrului german de finanţe, Wolfgang Schäuble, apără întărirea regulilor acestei constituţii economice supranaţionale, construită de ‘independenţi’ de-a lungul anilor”, afirmă Vauchez. Cât despre Parlamentul European, ar fi trebuit, după alegerile europene din 2014, să-şi ocupe locul pe care-l merită în dezbaterea democratică europeană. Totuşi, consideră Vauchez, el “a pierdut mult în timpul crizei”, căci “nu are niciun reprezentant în Troică [BCE, FMI şi Comisia Europeană] şi, astăzi încă, niciun parlamentar nu este asociat compunerii planurilor de austeritate, mai ales cel privind Grecia”. Recursul primului ministru grec Alexis Tsipras la referendum în ceea ce priveşte planul propus de eurogrup, este “o formă de răspuns la imposibilitatea de a face să apară un clivaj politic trasnaţional la politicile Uniunii. Din start”, consideră cercetătorul francez, “am rămas la formula unei legi economice destul de brutale, un raport între creditori şi debitori, între ţările din Nord şi cele din Sud”. Chiar faptul că unii au considerat consultarea populară ca a fi de fapt “o negare a democraţiei”, dovedeşte clar în ce măsură “acest vot nu face parte din modalităţile de elaborare a politicilor de la Bruxelles”. Şi dacă nicio personalitate politică europeană nu reuşeşte să se distingă de acest context, este deoarece “regulile fixate de Comisie sau de BCE paralizează orice voinţă politică. [...] Când pătrund pe scena europeană, actorii politici sunt ca şi antrenaţi de această pantă puternică a proiectului european, care îi face să se dezică de prerogativele lor în profitul instituţiilor externe câmpului politic”. Există însă forme de rezistenţă la această [...]



Concursul Eurovision: Harta celor mai votate ţări de către altele

Thu, 28 May 2015 23:22:14 +0100

De Lorenzo Ferrari

Concursul Eurovision a fost creat în 1956, în scopul promovării integrării europene inclusiv în domeniul cultural. Votul pentru a determina artistul care va câştiga fiecare ediţie se bazează pe preferinţele exprimate de un juriu şi de telespectatori în fiecare din ţările participante.

Această hartă realizată de utilizatorul Guinev, din Imgur, plecând de la datele publicate de Eurovision, arată ţările din care provin majoritatea punctelor primite de fiecare stat de-a lungul ultimilor 60 de ani. De exemplu, cele mai multe puncte primite de Franţa au fost din partea Elveţiei. Vom remarca simpatii şi afinităţi regionale: ţările scandinave, balcanice şi din fosta URSS se susţin aproape fără excepţie una pe alta. Alte solidarităţi sunt legate de strânse rapoarte bilaterale, care provin din mari migraţii, precum cele ale portughezilor în Franţa sau ale turcilor în Germania.




Europa si democraţie: Voturi naţionale, impact european

Sat, 23 May 2015 18:21:59 +0100

, – Că-i vorba despre Marea Britanie sau despre Grecia, alegerile naţionale pe muchie de cuţit par să poată decide de soarta întregii UE. Dar europenii ar trebui să fie cei care să decidă, dacă instituţiile europene ar fi avut un mod de funcţionare mai democratic. În plus.



Istorie: Harta ţărilor care recunosc genocidul armean şi Holodomorul

Mon, 04 May 2015 17:37:12 +0100

Această hartă a lumii, realizată de @BeautifulMaps, pe baza datelor disponibile pe Wikipedia, arată ţările care au recunoscut oficial genocidul armean (Medz Yegher), al cărui centenar a fost comemorat de curând; cele care au recunoscut oficial Holodomorul, genocidul prin înfometare comis de sovietici în Ucraina, în 1932-33, şi cele care au recunoscut ambele genocide.

E de notat faptul că în Europa (ca şi în America), majoritatea ţărilor a recunoscut unul, altul, sau ambele. Excepţie făcând Portugalia, Islanda, Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Luxemburg, Bielorusia, România, Albania şi statele din fosta Iugoslavie.




Slavoj Žižek: "Cel mai mare pericol pentru Europa este propria ei inerţie"

Fri, 17 Apr 2015 16:03:29 +0100

Într-un interviu acordat revistei germane Der Spiegel, Slavoj Žižek susține că vina pentru multe dintre problemele Europei revine propriei inerții a continentului.

Filozoful sloven de stânga afirmă, în plus, că alegerile noastre, ale sale, în prioritate, provin dintr-o alegere conștientă: "Eu sunt comunist fiindcă nu există o alternativă mai bună, situația Europei mă exasperează". Pentru filosof, criza europeană nu numai că pune în chestiune capitalismul, ci chiar lovește în inimă democrația occidentală. Cu toate acestea, "o întoarcere la comunism ar fi imposibilă".

Potrivit lui Žižek, cele patru provocări majore ale sistemului capitalist globalizat sunt: încălzirea globală; consecințele vizibile ale cercetării în biogenetică; lipsa de auto-reglementare a piețelor financiare și creșterea numărului de oameni lăsaţi de abandonaţi de către sistem. Žižek consideră că doar "o stângă renovată poate salva valorile fundamentale ale democrației liberale. [...] Dacă stânga ratează ocazia, pericolul unui nou fascism sau al unui nou autoritarism va deveni din ce în ce mai acut".

Răspunsul faţă de fundamentalismul religios, de populismul de dreapta şi de naționalism, nu mai este integrarea și toleranța, consideră el, ci o cultură dominantă care să ştie de asemenea să stabilească unele limite. Cultura europeană ar fi "mânată" de valorile universale ale Iluminismului. Filozoful afirmă că, odată ce se trece de o anumită linie, coexistența culturală nu mai este posibilă.

"Cel mai mare pericol pentru Europa este propria ei inerție, retractarea ei către o cultură caracterizată de apatie şi relativism generalizat", consideră acesta, făcând aluzie la sentimentul de vinovăție al Europei, la baza toleranței multiculturale. Acest gânditor european crede că "acest lucru creează o problemă explozivă atunci când două grupuri etnice și religioase trăiesc împreună într-un spațiu restrâns, având stiluri de viaţă ireconciliabile și percepând critica religiei sau amodului lor de viaţă ca fiind o încălcare a identităţii lor".

Dar Žižek apără Europa și se auto-califică drept "eurocentrist de stânga"-

sunt convins că avem nevoie mai mult ca niciodată de Europa. Imaginați-vă o lume fără Europa: ar rămâne doi poli. Pe de o parte, Statele Unite ale Americii și neoliberalismul lor sălbatic; pe de cealaltă parte, așa-numitul capitalism asiatic și structurile sale politice autoritare. În mijloc, Rusia lui Putin, care vrea să construiască un imperiu. Fără Europa, ne-am pierde partea cea mai prețioasă a patrimoniului nostru, în care democrația subminează libertatea de acțiune colectivă, fără de care egalitatea și justiția nu ar fi asigurate.




Günter Grass 1927-2015: Moartea conştiinţei naţionale germane

Mon, 13 Apr 2015 20:36:34 +0100

Cicero, Berlín – Cartoon. În plus.



Vae victis Europa

Sun, 05 Apr 2015 22:41:46 +0100

BlogIntre Franţa şi Kenya tăcerea şi diferenţa, sau mai degrabă urletele şi indiferenţa nu au de străbătut decât câteva mii de ani de democraţie. Un secol de ruşine şi câteva specii umane de dezolare. Stupoarea este atât de palpabilă încât cu greu poate fi descrisă... ...iar tăcerea lor, a celor 147 de studenţi ucişi în masacrul perpetuat în superba Kenya, în numele Domnului, în 2 aprilie 2015, a devenit, amplificată de suflete devenite cutii de rezonanţă, un strigăt al disperării: dacă după acel 7 ianuarie care va fi devenit, în câteva ore, simbolul atacului terorist din redacţia săptămânalului satiric Charlie Hebdo, luarea de poziţie a liderilor lumii a depăşit orice ne-am fi putut imagina ca amploare, vociferare dar şi ipocrizie, reunind câteva zeci de lideri mondiali la Paris, plus alte câteva sute de mii de parizieni în stradă, după acest 2 aprilie din Kenya, în care un alt atac terorist, perpetuat de gruparea Al-Shabaab, afiliată Al-Qaida, a pus capăt vieţii a 147 de studenţi creştini, absenţa de poziţie, întocmai, ne aruncă, subit, în epoca de piatră. Oare Dumnezeu nu locuieşte şi acolo? Oare Paris e mai important şi "norocul" de a fi capitala Franţei şi nu a Kenyei înseamnă totul? Oare rugăciunile creştinilor din Africa valorează mai puţin decât cele ale creştinilor de pe oricare alt continent decât, să zicem, Asia sau Africa? Oare suntem, noi europeni, sau noi americani, atât de plini de noi înşine încât tot ceea ce trece dincolo de limitele geografice ale continentelor noastre nu ne atinge, nu ne interesează? Empatia, compasiunea, capacitatea de a realiza, camusian, că ceea ce se întâmplă, cu atât mai mult cu cât se întâmplă în numele unei valori în care credem, Dumnezeu, ne priveşte pe toţi, se opresc la frontieră? Oare toată această indiferenţă se justifică doar prin faptul că printre acele victime nu se afla niciun european, niciun român, francez, american, german etc.? Ar fi monstruos să fie aşa, şi, totuşi, nu am reuşit să găsesc un argument plauzibil pentru a justifica nu atât lipsa de reacţie cât indiferenţa. Din punct de vedere al gestionării relaţiilor umane, este adevărat că nu ne putem permite, nici nu am putea, să vibrăm la orice catastrofă, accident, crimă, etc. Dar uman, într-o săptămână care precede sărbătoarea Paştelui, într-o lume în care mesajele de empatie vin aproape pe bandă rulantă, nu ar fi fost normal oare să vedem un asemenea mesaj, o preocupare suplimentară din partea serviciilor europene pentru o ameninţare care a devenit deja globală? Mi-e teamă să pun pariu că, dar cred că dacă printre acei creştini s-ar fi aflat şi un european sau un american, un evreu eventual, un personaj important, reacţia ar fi fost alta. Este trist că vibrăm, ca fiinţe umane, mai mult la moartea a 12 persoane ucise la Paris decât la moartea a 147 de persoane ucise în Kenya. Doar papa Francisc s-a rugat pentru ei... Vae victis Europa...solidaritatea, toleranţa, pasiunea pentru umanism nu înseamnă nimic dacă liderii care ne conduc şi în mâna cărora ne-am lăsat destinele, vieţile, au uitat ce înseamnă preocuparea pentru cei care ne urmează paşii, care ne îmbraţişează valorile. Pe o altă scară, foarte apropiată, tot Uniunea Europeană lasă să se înece un popor care luptă sub steagul european. Dacă indiferenţa este la ea acasă în Ucraina, la poarta Europei, de ce nu ar fi şi în Africa? After all, Africa, Asia, celelalte continente, ne interesează doar când şi în măsura [...]



Noul rol al Germaniei în Europa: Al Patrulea Reich, oare?

Fri, 03 Apr 2015 12:45:28 +0100

Care este locul Germaniei în Europa? Oare vecinii săi au dreptate când compară dominarea sa actuală cu umbra epocii naziste? La aceste întrebări încearcă să răspundă un grup de jurnalişti în săptămânalul Der Spiegel. Se folosesc de trecutul tulbure al Germaniei pentru a explica faptul că “liderul în ciuda lui” al Europei se consideră paradoxal drept fiind în acelaşi timp prea mare şi prea mic pentru a-şi juca rolul actual: este clar că zona euro este condusă de Germania, chiar dacă disensiunile apar câteodată. Dimpotrivă, este clar de asemenea că Berlin are o mare influenţă asupra destinului a milioane de persoane în alte ţări. Această putere este direct legată de o responsabilitate specială dar membrii guvernului şi alţi oameni politici [germani] se comportă totuşi de parcă se găsesc în fruntea unei mici ţări. De fapt, Germania domină politic continentul datorită succeselor sale economice dar ea nu este deloc pregătită să accepte responsabilitatea conducerii politice sacrificându-şi interesele pe termen scurt, precizează Der Spiegel. Îndrăzneala sa politică este născută dintr-o dorință intransigentă de a-i vedea pe toţi membrii zonei euro aderând la principiile unei gestionări rezonabile şi eficiente, care îi sunt atât de dragi. Aceasta dă apă la moară adversarilor hegemoniei germane, care se aud tot mai des: aproape toţi criticii politicii germane au un singur cuvânt pe buze: austeritate. Acest concept se referă la economii care au o conotație pozitivă în Germania. Dar, în țările europene greu afectate de criza datoriilor, aceasta este un sinonim al politicii de privare impuse din exterior și al consecinţelor nefaste. Germania nu se mai limitează la exportarea bunurilor sale – îşi exportă şi regulile. Comparaţiile cu Al Treilea Reich sunt provocate de strategia Germaniei, care vrea să-şi salveze interesele economice, scrie echipa Der Spiegel, intervievând personalităţi dizidente greceşti, italiene şi franceze. În timp ce revista respinge astfel de comparații, argumentând că "nimeni nu face o paralelă între Merkel și nazism", precizează totuşi că "o reflecție aprofundată asupra cuvântului 'Reich' [Imperiu] nu este chiar deplasată”. Germania exercită, fără îndoială, o influență importantă și dincolo de granițele sale prin impunerea unei politici de austeritate partenerilor economici care nu o doresc. Stăpânii actuali ai Europei pot trage învățăminte tulburătoare din precedentele istorice. Al Doilea Reich, fondat de Bismarck, care a durat până la înfrângerea din Primul Război Mondial, s-a găsit într-o situație precară: devenise prima putere din Europa, dar nu era suficient de puternic pentru a domina singur continentul. Conform Der Spiegel, Germania este într-o situație similară chiar acum. Excedentul său bugetar se ridică la 217 miliarde de euro, în timp ce exporturile de capital prin intermediul băncilor germane au permis desfășurarea de interese economice în toată Europa. Dar, deși îşi domină vecinii, Germania ar fi deosebit de afectată de colapsul economic al Europei de Sud. Încă o dată, este prea mare și prea mică, în același timp, pentru a fi un lider eficient: Creditorii vor să-și exercite puterea asupra debitorilor deoarece le este frică. Teama de a nu mai vedea banii împrumutaţi. Germania ar putea plăti datoria greacă, dar nu şi datoriile Italiei și Spaniei. Întrebarea este cum ar putea Germania să-şi asume responsabilităţile de pr[...]



Integrare economică europeană: Un continent aflat în derivă

Thu, 19 Mar 2015 11:59:37 +0100

O monedă comună fără uniune politică sau fiscală a lăsat Europa în pericol de a fi sfâşiată, scrie Timothy Garton Ash în cotidianul britanic The Guardian. Actuala criză a zonei euro a adâncit decalajul între un nord încă prosper şi un sud înecat în datorii. A pus de asemenea interesele naţionale democratice pe traiectoria unei coliziuni cu liderii UE.

Garton Ash nu crede că ruptura este iminentă. Dar pare a fi inevitabilă. Făcând aluzie la economistul britanic Adam Smith, el scrie –

Având în vedere extraordinarele realizări din aceşti 70 de ani, după 1945, şi amintirile şi speranţele încă investite în proiectul european, încă mai sunt multe vestigii pe continentul nostru.

Durerea va fi simțită cel mai acut în partea de sud, dar acest dezechilibru structural va lovi în cele din urmă puterile nordice ale Europei. Motivul, susţine Garton Ash, rezidă în lipsa unei uniuni politice care ar putea recunoaște diferențele structurale între statele membre.

Federalismul SUA se bazează pe faptul că economia statului Alabama nu va fi niciodată de nivelul celei din California. În schimb, UE încearcă să transforme întregul continent într-un fel de "Exportweltmeister" german. O astfel de gândire nu vede necesitatea unei pieţe interne. "Dacă toți ceilalți se vor comporta mai mult ca Germania", scrie Garton Ash, "atunci Germania trebuie să se comporte un pic mai puțin ca Germania. Dar Germania nu este pregătită să facă asta."

Mai presant, sudul Europei a fost afectat de valuri de reduceri și liberalizare, fără transformarea economică dorită –

Grecii, italienii și francezii nu sunt germani. Economiile lor cu siguranță au nevoie de reforme structurale, care, de exemplu, au impulsionat exporturile din Spania, dar societățile și companiile lor pur și simplu nu răspund în același fel.

Rezultatul este o Europă în care interesele naționale democratice sunt din ce în ce mai incompatibile cu misiunea de bază a UE. Integrarea economică a însemnat suferință in mai multe state membre și consolidarea hegemoniei germane. Există acum un apetit scăzut pentru uniune politică mai strânsă, chiar dacă pentru Garton Ash aceasta este singura cale de a ieși din stare generală actuală de rău din zona euro -

Problemele structurale ale zonei euro necesită o solidaritate democratică europeană transnațională a concetățenilor care nu există între diferite naționalități în zona euro, și nu este în perspectivă prea curând. [...] Democrația naţională, prin urmare, se află într-o tensiune crescândă cu integrarea europeană.

Ce se poate face atunci? Garton Ash nu este optimist în legătură cu șansele Uniunii de supraviețuire. Dar nu este prea târziu pentru a schimba cursul Europei -

Pot oare cei născuţi în jurul anului 1989 să genereze imaginaţia şi voinţa politică pe care nu le au politicienii noştri de acum?




“Vin românii” şi controversa apare

Tue, 24 Feb 2015 11:47:54 +0100

Blog

O serie de documentare despre viaţa românilor în căutarea unui loc de muncă în Marea Britanie a creat o polemică din cauza modului în care sunt prezentaţi. Chiar dacă realizatorii filmului susţin că prezintă mai multe istorii printre care ale infirmierelor, studenţilor, romilor şi ale persoanelor deja integrate pe piaţa muncii, sute de oameni s-au mobilizat creând un grup Facebook pentru a protesta împotriva a ceea ce ei consideră o insultă la adresa românilor, deoarece unul dintre episoade îi prezintă ca pe nişte răufăcători, hoţi sau cerşetori.

O manifestaţie având sloganul “Silent protest@Channel4” a fost organizată pe 22 februarie în faţa sediului canalului care difuzează documentarul, Channel4. Numeroşi tineri au venit în ţinută business pentru a lupta împotriva clişeelor.

În timp ce ambasadorul român la Londra a trimis o scrisoare cerând producătorilor să prezinte în mod obiectiv situaţia românilor şi premierul Victor Ponta s-a declarat solidar cu protestatarii, acest punct de vedere nu este unanim la Bucureşti. Astfel, într-un editorial numit “Je suis Channel 4, reacţiile comunităţii româneşti sunt considerate “penibile”:

După reacţia diasporei şi a ambasadorului mai că îţi vine să crezi că suntem cel mai deştept popor de pe lume şi cu siguranţă singurii muncitori din Marea Britanie care au doar calificări înalte: medici, ingineri şi specialişti în fizică atomică. Nu putem accepta când englezii ne arată altfel decât îmbrăcaţi business şi lucrând cu spor prin Canary Wharf. Pentru că, nu-i aşa, românii nu cerşesc, nu muncesc la curăţat mizeria de pe străzile Londrei şi nu acceptă ajutoare sociale deoarece sunt mândri, deştepţi şi frumoşi. […]Dacă acest film este jignitor şi ofensator înseamnă că viaţa este de fapt ofensatoare şi jignitoare şi n-avem, ca români frumoşi şi deştepţi ce suntem, ce să căutăm în ea.




Troica: “Cel mai bun lucru care i s-ar putea întâmpla Greciei”

Mon, 23 Feb 2015 14:18:15 +0100

Statele membre ale zonei euro au înfiinţat Troica în 2010, cu scopul “de a menţine un control asupra creditelor de urgenţă menite Greciei şi pentru a se asigura că ţara îşi reduce cheltuielile şi îşi reformează economia”, {scrie Michael Martens, în Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Alcătuită din reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), ai Băncii Centrale Europene (BCE) şi ai Comisiei Europene, Troica “era presupusă să devină un guvern auxiliar şi o curte de control cu drepturi permanente de intervenţie”. Dar, scrie Martens, numele “troica" şi poate chiar şi componenţa grupului urmează să fie schimbate. Se spune că chiar şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, ar fi favorabil acestor schimbări, întrucât UE nu este prea mulţumită cu privire la implicarea FMI în afacerile sale, iar BCE *“nu a fost niciodată convinsă că-şi are locul” în troică.

Troica în sine se compune din “experţi, de la Harvard sau de la London School of Economics, care "călătoresc până la Atena, sunt cazaţi la hoteluri ca Grand Bretagne sau Hilton, îşi deschid calculatiarele lor de experţi şi introduc numere în Excel pentru a calcula cum o duce Grecia. Cu alte cuvinte: Troica este cel mai bun lucru care se putea întâmpla Greciei”.

Şi totuşi partea mai uimitoare este însă că “aproape nimeni nu ştie ce face cu adevărat Troica”

cei trei negociatori de top ai Troicii sunt aproape necunoscuţi publicului. Poul Thomsen din Danemarca, precum şi nemţii Klaus Masuch şi Matthias Mors, s-au numărat printre cei mai importanţi protagonişti ai crizei euro, dar aproape nimeni nu le cunoaşte numele.

Se spune că Troica a adus “vremuri grele Greciei”, al cărui guvern a schimbat legile de multe ori în ultimul minut pentru a le atenua impactul. Nicidecum, scrie Martens, –

pe plan intern, Troica respinge afirmaţia cum că cererile lor ar fi înrăutăţit criza socială. Mai degrabă guvernul elen a fost cel care a ridicat povara de pe umerii protejaţilor săi privilegiaţi pentru a o arunca pe cei ai cetăţenilor de rând.




Thomas Piketty: “Un moratoriu general asupra datoriei Greciei”

Fri, 20 Feb 2015 13:20:29 +0100

Într-un interviu acordat săptămânalului Le 1, economistul Thomas Piketty califică politicile de austeritate europene drept “catastrofale”- Într-adevăr, el arată că

acum cinci ani, rata şomajului şi nivelul datoriei publice erau aceleaşi în zona euro şi în Statele Unite. Apoi, şomajul a explodat în zona euro în timp ce în Statele Unite scădea. Am vrut să reducem deficitele prea rapid, ceea ce a condus la recesiune, şi a crescut atât şomajul cât şi datoria publică. Prioritatea astăzi este restabilirea creşterii.

Potrivit autorului lucrării Capital în secolul al XXI-lea, “nu există o soluţie durabilă la criza grecească fără o revizuire fundamentală a organizării zonei euro”. El cere “o alegere politică şi democratică la nivelul deficitelor” şi instaurarea unui “impozit comun asupra societăţilor”. Dar, aceste decizii nu ar putea fi luate decât de un “Parlament al zonei euro”.

Thomas Piketty precizează că deficitul Greciei nu este cauzat doar de dobânzile plătite la datorie. “Grecii ar putea deci să decreteze un moratoriu general şi să-şi finanţeze cheltuielile singuri” urmând exemplul Germaniei care nu şi-a rambursat datoria care depăşea 200% din PIB, după al Doilea Război Mondial.

În plus, economistul propune “punerea în comun a ansamblului datoriilor publice din zona euro ce depăşesc 60% din PIB, pentru a permite tuturor ţărilor să profite de o dobândă joasă”.




Integrarea europeană în pericol: Va sfârşi UE ca Iugoslavia sau URSS?

Fri, 06 Feb 2015 16:31:12 +0100

Inegalitatea în creştere, extremismul şi intoleranţa ameninţă fundamentele integrării europene, scrie John Feffer în Le Monde diplomatique. Feffer, directorul Foreign Policy in Focus, avertizează că Uniunea Europeană “ar putea să urmeze Uniunea Sovietică şi Iugoslavia la coşul de gunoi al federalismelor eşuate” dacă cedează în faţa curentelor separatiste care au lovit continentul.

Feffer susţine că Europa a fost programată să reuşească după Războiul Rece în care alte mari puteri au eşuat, oferind un model de coeziune socială, creşterea echitabilă, şi statul de drept. Deşi UE a realizat multe de atunci, amestecul de liberalism şi integrare regională, cândva predominant, a dat naştere la un curent de opoziţie. Pentru Feffer, perioada actuală este cea a extremelor în Europa, ceea ce ar putea să aibă consecinţe considerabile asupra viitorului –

Un alt război pe scală continentală nu este pe cale să izbucnească dar Europa se găseşte în faţa unei posibile colapsări a regimului său care ar putea să însemne sfârşitul zonei euro şi dispariţia integrării regionale. Putem să zărim eventualul viitor al Europei, ce ţine de o distopie, privind la ceea ce se întâmplă la frontierele estice ale Uniunii. Structurile federale care adună persoane din culturi diferite au un bilanţ destul de controversat de un sfert de secol […] Europa – continent va rămâne, va exista mereu o anumită prosperitate, chiar dacă variabilă, în statele sale naţiune, dar Europa ca idee se va sfârşi. Şi mai rău, dacă Europa eşuează, după ce a câştigat Războiul Rece, nu va avea pe cine să dea vina, şi va fi singura responsabilă.

Europa trebuie să-şi asume întreaga responsabilitate, consideră Feffer, deoarece politicile neoliberale puse în practică după Războiul Rece nu au reuşit să pună capăt disparităţilor economice şi sociale.

În timp ce Germania şi-a permis să crească deficitul pentru a da un avânt economiei fostei RDG, politica economică aleasă de Uniunea Europeană era bazată pe prudenţă în materie fiscală în detrimentul creşterii; “o terapie de şoc după alta” pentru celelalte state membre ale UE care erau în pragul falimentului. Asta a condus la o trecere de la o Europă care nu are nicio alternativă la neoliberalism la o Europă în pragul extremismelor care cer să se pună capăt atât politicii economice a Uniunii Europene cât şi integrării europene în integralitatea sa.

Viktor Orbán, premierul “iliberal” autoproclamat al Ungariei, este un exemplu. Asemenea ameninţări existenţiale la proiectul european cer o concretă acţiune politică –

Deviza “Unitate în diversitate” poate să pară seducătoare dar retorica fină şi bunele intenţii nu sunt suficiente pentru a asigura integritatea UE. Dacă Europa nu găseşte o reţetă mai bună pentru a face faţă inegalităţilor economice, extremismului politic şi intoleranţei sociale, opozanţii săi vor putea curând să găsească un buton pentru a face să dea înapoi integrarea europeană.




Slavoj Žižek: Atacatorii Charlie Hebdo sunt “falşi fundamentalişti”

Fri, 16 Jan 2015 18:01:41 +0100

Atacurile mortale asupra revistei satirice Charlie Hebdo ar trebui să fie condamnate şi ar trebui să nască un sentiment de solidaritate, dar mai presus de toate ar trebui “să fie momentul de a aduna curajul pentru a gândi”, scrie filozoful sloven Slavoj Žižek în New Statesman.

Žižek susţine că evenimentul “a urmat unei agende politice şi religioase precise şi face parte în mod clar dintr-un tipar mai larg”: un model ideologic care îi opune pe apărătorii occidentali ai libertăţii de expresie şi ai valorilor seculare islamiştilor fundamentalişti ce vor să-şi păzească identitatea culturală de “atacul violent al civilizaţiei globale de consum”. Dar o astfel de viziune a atacatorilor este una falsă –

ceea ce le lipseşte [fundamentaliştilor islamişti] este o trăsătură uşor de recunoscut la toţi fundamentaliştii autentici, de la budiştii tibetani la comunitatea amish din SUA: absenţa resentimentului şi a invidiei, profunda indiferenţă faţă de stilul de viaţă al celor ce nu cred. […] Problema cu fundamentaliştii nu este că îi considerăm inferiori nouă, ci, mai degrabă, că “ei înşişi” se consideră inferiori. De aceea politica noastră condescendentă corectă care dă asigurări că nu ne simţim superiori faţă de ei îi face mai furioşi şi le hrăneşte resentimentele. Problema nu este diferenţa culturală (efortul lor de a-şi păstra identitatea), ci opusul, faptul că fundamentaliştii sunt deja ca noi, că, în secret, şi-au interiorizat deja standardele noastre şi se măsoară în funcţie de ele.

Resentimentul este punctul cheie al viziunii lui Žižek asupra fundamentalismului ca fiind nu o provocare a valorilor liberalismului, ca libertatea şi egalitatea, ci un rezultat inevitabil al lor. Este o “reacţie falsă, înşelătoare” la “un defect real al liberalismului”, care, fără ajutorul unei stângi radicale, renăscute, “se va submina încet, singur”.

Recentele vicisitudini ale fundamentalismului musulman confirmă vechea viziune a lui Walter Benjamin potrivit căreia “orice ascensiune a fascismului este mărturia unei revoluţii eşuate”: ascensiunea fascismului este eşecul stângii, dar în acelaşi timp o dovadă că exista un potenţial revoluţionar, o insatisfacţie, pe care stânga nu era capabilă să o mobilizeze. Nu funcţionează asta şi pentru ceea ce numim astăzi “Islamo-Facism?” Nu are legătură ascensiunea islamismului radical cu dispariţia stângii seculare în ţările musulmane?




După atacurile împotriva lui Charlie Hebdo: “Totul este iertat”

Wed, 14 Jan 2015 12:27:25 +0100

La o săptămână după ce un grup de jihadişti a ucis 10 oameni din echipă, dintre care patru caricaturişti, şi şapte alte persoane, săptămânalul satiric Charlie Hebdo e din nou la raft. Coperta îl arată pe profetul Mahomed cu un afiş în semn de solidaritate “Eu sunt Charlie”. Echipa supravieţuitoare este găzduită de cotidianul Libération şi a primit echipamente de la grupul Le Monde. Cinci milioane de copii au fost imprimate pentru a acoperi cererea din toată lumea, în loc de obişnuitele 60 000. A fost de asemenea tradus în cinci limbi.

Între timp, Al Qaida în Yemen a revendicat atentatul pentru atacul de miercuri.

În editorialul său, săptămânalul mulţumeşte milioanelor de oameni care s-au declarat “Charlie” în ultimele zile, adăugând că respinge insinuările potrivit cărora prin provocarea musulmanilor, a cauzat cumva aceste probleme. Şi adaugă –

într-o săptămână, revista atee Charlie a reuşit mai multe miracole decât toţi sfinţii şi profeţii uniţi. Suntem mândri cel mai mult de faptul că ţineţi în mână revista pe care am făcut-o mereu, alături de cei care au făcut-o mereu.




Atac împotriva Charlie Hebdo: NOI SUNTEM CHARLIE

Wed, 07 Jan 2015 23:30:24 +0100

Trei oameni mascaţi şi înarmaţi au atacat sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo, pe 7 ianuarie la Paris, au ucis 12 persoane şi au rănit alte 11. Printre victime, directorul jurnalului, Charb (43 de ani), desenatorii Wolinski (80 ani), Tignous (57 ani), Honoré (73 ani) şi Cabu (77 ani), cronicarul Bernard Maris (68 ani) precum şi doi poliţişti. Atacatorii, identificaţi de poliţie dar încă fugari, ar fi islamişti care doreau “să-l răzbune pe Profetul” Mahomed, una din ţintele preferate ale Charlie Hebdo. Un val de emoţie şi de solidaritate a cuprins Franţa şi lumea întreagă, mai multe zeci de mii de persoane strigând “Eu sunt Charlie”.




Arestări în media turcă: “Zi neagră pentru democraţie”

Mon, 15 Dec 2014 11:17:20 +0100

31 de persoane – responsabili din media, directori şi producători de serii televizate şi înalţi gradaţi din poliţie – au fost arestate de poliţie” pe 14 decembrie în mai multe localităţi din ţară, scrie Zaman. Ele sunt acuzate “de a fi constituit, condus sau de a fi membre ale unei organizaţii teroriste, de fraudă şi de defăimare”, precizează cotidianul, al cărui redactor-şef, Ekrem Dumanlı, face parte dintre persoanele arestate, la fel şi Hidayet Karaca, director al grupului audiovizual Samanyolu.

Zaman şi Samanyolu “au criticat guvernul pentru cazuri de corupţie după ce două scandaluri au fost făcute publice, în decembrie 2013”. Operaţiunea de poliţie a intervenit în ajunul aniversării scandalului, pe 17 şi 25 decembrie şi “puţin după ce Parlamentul a aprobat legea care autorizează Parchetul să aresteze persoane în baza unei suspiciuni rezonabile”, precizează cotidianul, apropiat cândva de regimul islamic-conservator al lui Recep Tayyip Erdoğan, în prezent opozant al acestuia, în ediţia sa în engleză.

Pentru editorialistul Yavuz Baydar,

evenimentele de ieri nu lasă nicio îndoială asupra direcţiei autocratice a lui Erdoğan. Nu va exista loc pentru critică, dezacord sau responsabilitate. Arestările sunt fără îndoială o lovitură dură pentru ceea ce rămâne din jurnalismul liber şi independent.




Strada care nu-şi mai aminteşte de Cioran

Sun, 14 Dec 2014 11:55:59 +0100

BlogRue de l'Odéon, 21-23. Sâmbătă ploioasă, într-un Paris plângând de ciudă: iarna nu mai vine, zăpada nu a căzut, frunzele descriu fantastice dansuri sălbatice pe un trotuar prea indiferent la paşii care îl calcă. Nu este un anotimp pentru turişti, şi totuşi, sunt aici, de peste tot, atraşi de luminile marilor bulevarde, de diferitele replici ale unui turn Eiffel căzut deja în desuetitudine. Japonezi, americani, nemţi, români chiar, mergând ca teleghidaţii pe străduţele din Cartierul Latin: paşi aiurea, în toate bălţile, capul cu privirea spre zidurile clădirilor. "Aici s-a născut şi a trăit" cutare, "aici a locuit Hemingway"... Suntem în pauza unei sâmbete de şcoală, 117 boulevard Saint-Germain, şi subit, după ce am analizat semantic toate detaliile unei discuţii cu cineva de departe – "la câte minute stai de strada, Odeon parcă, unde a locuit Cioran?", "dar de centrul Parisului?", "chiar l-ai văzut?", "ce-a zis când i-ai vorbit?" – o şterg din sala de curs, lăsându-mi vraişte geanta, caietul pe care mâzgâisem tot felul de insulte (dar şi strofe), telefonul, tot, haina. Doar în cămaşă, îmbrăcată cu un aparat de fotografiat: realizasem subit că prietenul cu pricina era curios. Ar fi vrut să ştie, să vadă poate prin ochii mei strada lui Cioran, oraşul în care s-a exilat şi al cărui cel mai celebru român a devenit foarte foarte repede. Acelui prieten îi era dor. Atunci, mergând acolo, să revăd măcar clădirea situată la doar 200 de metri de Sciences Po, nu eram cumva atât de apropiată de acel prieten încât, pentru o secundă, mi-a fi împărtăşit mirarea, respiraţia, nervozitatea şi emoţia unei revederi? Ajungând pe rue de l'Odéon, o foarte mică stradă care pleacă din carrefour de l'Odéon, rive Gauche, la Paris, o stradă de doar 200 de metri la capătul căreia tronează teatrul Odeon, şi apoi, aproape intuită, Jardin de Luxembourg (locul preferat de plimbare atât al lui Emil Cioran cât şi al lui Milan Kundera), urc, cobor, nimic. Nicio clădire nu poartă vreo plăcuţă comemorativă. Niciun turist cu ochii întorşi ca o floare a soarelui spre cel ...iubit. Neant. Eu, eu nu-mi mai amintesc unde am fost exact. L-am văzut acum 22 de ani, da, într-o altă viaţă, atunci când primul meu drum la Paris a fost şi pentru el. Sau doar pentru. Un drum aiurea, pentru care părinţii mei vânduseră tot ceea ce aveam: o Dacia, inelele de aur ale mamei, cerceii mei...O nebunie. Prima întrebare pusă atunci, anul în care am devenit jurnalist, la Paris, la Rolland Garros, învăţată de Cristian Ţopescu, a fost: dar eu vreau să-l văd pe Cioran...Un confrate mi-a spus într-o zi "hai să te duc". Şi am fost, am urcat până la ultimul etaj al unei vechi clădiri haussmaniene, două camere de bonă, cu o mulţime de cărţi peste tot. Simone ne-a deschis. El stătea la micul lui birou, la o fereastră foarte mică, o lumină stângace, nimic de a face cu lumina sfredelitoare care pătrundea prin ferestrele camerei de hotel la care scria, pe vremuri, la Braşov. Prietenul jurnalist i-a spus că i-a adus o tânără care visa de mult să-l cunoască, o tânără care i-a citit toate cărţile...S-a uitat la mine câteva secunde, foarte lungi, şi a zâmbit. După care a v[...]



Estonia: E-stonia şi o viaţă digitală pentru toţi

Fri, 05 Dec 2014 14:51:52 +0100

Datorită buletinului cu cip, scrie The New York Times, estonienii au acces la vreo 4 000 de servicii, de la bancă la depozit pentru firme, la permis de pescuit. Ei pot să-şi consulte dosarele medicale şi să ceară medicamente sub prescriere pe smartphone-uri. Aproape toată lumea îşi completează declaraţia de impozite online în câteva minute, şi aproape un sfert dintre alegători votează în prezent online. Din luna decembrie, toţi cetăţenii Uniunii Europene şi din ţări terţe pot cere un card de e-rezident în Estonia, explică Eesti Päevaleht, cu condiţia de a “merge cel puţin o dată în Estonia pentru a-şi demonstra identitatea la o instituţie naţională”. Apoi, ei vor putea accede la servicii prin intermediul portalului e-estonia.com. Jurnalul precizează de altfel că acest card de e-rezident este un document similar cărţii de identate. Dar spre deosebire de aceasta din urmă, pe care cetăţenii estonieni şi rezidenţii permanenţi ai acestei ţări o ţin în buzunar, fotografia nu există. Acest card nu permite deci să-ţi demonstrezi identitatea în lumea reală. În schimb, ea poate servi în lumea virtuală – pentru a se conecta cu e-serviciile estoniene şi a utiliza semnătura digitală. E-reşedinţa nu dă dreptul la vot străinilor la e-alegeri, deoarece acest drept, notează cotidianul, este “rezervat cetăţenilor estonieni şi rezidenţilor permanenţi”. Ziarul adaugă că e-reşedinţa va fi benefică mai ales antreprenorilor, muncitorilor sau studenţilor care au o legătură cu Estonia. Astăzi, oamenii care nu trăiesc în Estonia în mod permanent dar vin deseori în ţară, sunt privaţi de e-servicii. Dar, adaugă el, faptul că posedă o carte de identitate digitală “a cărei securitate este garantată de statul estonian” poate fi interesant şi pentru persoane care nu au nicio legătură cu Estonia, “de unde nebunia pentru e-reşedinţă”. Transformarea Estoniei prin dinamizarea e-guvernului s-a putut face “cu un buget redus”, scrie The New York Times : Decizia Estoniei de a se îndrepta către digital era dictată de faptul că nu avea de ales ţara cheltuie în jur de 50 de milioane de euro pe an pentru tehnologiile de informaţie. […] cei mai mulţi bani merg către companiile locale, aceleaşi care au demarat în centrele de cercetare lansate în timpul perioadei comuniste. În mare parte, decizia Estoniei de a se îndrepta către digital era dictată de faptul că nu avea de ales. Când a căzut Cortina de Fier, Estonia dispunea de resurse financiare şi de o populaţie redusă pentru a face să redemareze economia. Responsabilii estonieni şi-au dat seama că nu puteau să ofere servicii de tip occidental fără noile tehnologii, inclusiv web, pentru a menţine costurile mai scăzute. Sistemul are doi stâlpi, mai scrie cotidianul american: la 15 ani, toţi estonienii primesc o carte de identitate, cu informaţii personale şi care dă acces la serviciile publice şi comerciale. Pentru a proteja datele, fiecare utilizator are un cod personal pe care trebuie să-l introducă la fiecare operaţiune. Al doilea stâlp, sunt infrastructurile, numite X-Road, care leagă bazele de date publice şi private de serviciile digitale. Toate [...]



Spionaj: Investigarea atacurilor cibernetice duce la serviciile de informaţii britanice şi americane

Thu, 27 Nov 2014 13:10:23 +0100

Serviciile de informaţii britanice şi americane sunt suspectate de a fi în spatele atacurilor cibernetice asupra Uniunii Europene şi a unei companii de telecomunicaţii belgiene, scrie The Intercept.

Site-ul de ştiri arată că un malware (un virus avansat care fură date de la sistemele infectate şi se deghizează în software legitim Microsoft), numit Regin, “a fost găsit pe sistemele interne ale calculatoarelor infectate şi serverele de email la Belgacom, o companie de telefonie şi furnizor de internet din Belgia, parţial deţinută de stat”, care a fost anul trecut ţinta unei “operaţiuni top secret de supraveghere efectuată de agenţia britanică de spionaj GCHQ” şi că “a fost identificat de asemenea pe sistemele de calculatoare ale Uniunii Europene care au fost supravegheate de Agenţia Naţională de Securitate”.

Operaţiunile de hacking împotriva Belgacom şi UE au fost “dezvăluite mai întâi anul trecut prin documentele furnizate de Edward Snowden, adaugă The Intercept. Totuşi, identitatea virusului nu a fost dezvăluită înainte de duminica trecută, când existenţa sa a fost făcută publică de firma de securitate Symantec.

De Volkskrant scrie că Regin era ascuns în calculatoare din toată lumea de şase ani şi a fost folosit pentru a monitoriza furnizorul de telecom belgian Belgacom în septembrie anul trecut când milioane de emailuri au fost interceptate fără a se observa. Cotidianul olandez adaugă că Belgacom a fost “ţinta căutată pentru că se ocupă de sistemul de comunicaţii al Comisiei Europene şi – printr-o sucursală – de traficul provenind din Africa, Asia şi Orientul Mijlociu”.




25 de ani de la căderea Zidului Berlinului: Germania, tot divizată?

Sat, 08 Nov 2014 15:45:47 +0100

La 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, într-un anumit 9 noiembrie 1989, care este astăzi importanţa Germaniei? Şi în ce fel continuă să fie încă divizată cea mai importantă economie a Europei? “În euforia care a urmat căderii Zidului Berlinului, în 1989, Germania a încercat să panseze rapid rănile diviziunii cauzate de războiul rece. Însă moştenirea unei anumite Germanii de Est rămâne încă vizibilă în statistici”, scrie Die Zeit, ilustrând aceste afirmaţii prin date statistice, hărţi şi grafice. Într-o notă de blog, asociată acestui articol, jurnalistul de la Die Zeit, Fabian Moor, scrie astfel că - frontiera există în continuare. Ea se află aproape în acelaşi loc în care exista în realitate. Germania este în continuare divizată în două. Astăzi, la 25 de ani de la terminarea separaţiei impuse, există un dezechilibru demografic şi economic, iar stilurile de viaţă sunt încă foarte diferite. [...] Maşinile de uscat haine? Sunt populare în Vest dar aproape inexistente în Est. A poseda o armă? Un german din Est nu vede niciun interes în acest gest. Astfel, în fosta Republică Democrată Germană (RDG), venitul disponibil pe cap de locuitor este în continuare considerat ca fiind inferior celui din fosta Republica Federală Germană (RFG). Invers, fermele sunt mai mari în RDG decât în RFG. Die Zeit notează şi faptul că alegerea destinaţiilor pentru vacanţe este diferită la locuitorii din fosta RDG şi cei din fosta RFG. Ziarul mai remarcă faptul că germanii din Est îşi dau copiii la grădiniţă şi îi vaccinează anual împotriva gripei. Că populaţia din Est este mai îmbătrânită. Căci numeroşi copii ai reunificării şi-au căutat norocul în Vest şi au rămas acolo. Totuşi, motivul pentru care Germania este divizată este din ce în ce mai contestat. Astfel, tot în Die Zeit, jurnalistul Steffen Dobbert consideră că “toate comparaţiile Est-Vest sunt superficiale [...] Nu există niciun zid în Germania, nici în mintea tinerelor generaţii”. În câţiva ani, Ossis [teremen peiorativ pentru a desemna germanii din Est] vor dispare – dacă presa o va permite. Persoanele care se consideră mai degrabă germani decât germani din Est sau din Vest sunt din ce în ce mai numeroase. Eu doar mă întreb: când va penetra oare această realitate şi în redacţiile ziarelor şi ale site-urilor Internet? Televiziunea publică BR a compilat recent mai multe sondaje despre Germania de Est şi cea de Vest. Acestea arată că - potrivit unui recent studiu realizat de Infratest dimap, 75% din germanii din Est au o viziune pozitivă asupra reunificării; în Vest, doar jumătate din populaţie consideră că reunificarea are mai multe avantaje decât inconveniente. [...] Vestea bună: clişeele Est-Vest nu sunt ereditare. Două treimi din cei între 14-29 de ani refuză prejudecăţile părinţilor lor. “În dorinţa lor de a găsi fostul zid al Berlinului, colegii de la Zeit Online au plecat chiar în căutarea celor numiţi ‘Ronny’”, scrie Steffen Dobbert. Căci, aminteşte el, “Ronny a fost cel mai popular prenume dat copiilor între 1975 şi 1983 în RDG”. Or, astăzi[...]



Manifestaţii în Ungaria: “Taxa Internet”, măsura care a depăşit limita pentru Orbán?

Wed, 05 Nov 2014 14:46:19 +0100

Manifestaţiile împotriva “taxei Internet”, pe care guvernul a intenţionat să o impună furnizorilor de acces la Internet (FAI) indică, potrivit Gazeta Wyborcza, că “maghiarii caută o alternativă la Fidesz, partidul primului ministru Viktor Orbán. Până acum, acesta, “în ciuda tuturor defectelor sale, era din ce în ce mai mult considerat ca fiind un rău suportabil pe marginea Dunării”.

Cotidianul din Varşovia explică faptul că numeroşi maghiari susţineau până în prezent guvernul conservator al Fidesze, căci se temeau de mişcarea de extrema-dreaptă Jobbik. Au ieşit în stradă doar când guvernul a încercat să limiteze libertăţile oferite de Internet. Totuşi, după cum precizează Gazeta Wyborcza,

Fidesz nu reacţionează la manifestaţii aşa cum nici primul ministru socialist Ferenc Gyurcsány nu reacţionase în 2006, atunci pe când în presă ajunseseră anumite interceptări în care recunoştea, foarte grosolan, faptul că îşi minţise electoratul şi că făcuse promisiuni pe care nu le putea onora. Ungurii erau furioşi, mai ales pentru că numise Ungaria ca fiind un rahat de ţară. Manifestaţiile fuseseră atunci chiar mai importante decât acum şi Gyurcsány, care devenise peste noapte inamicul public numărul unu, devenise mut. Şi-a cerut scuze doar după o săptămână, şi nicidecum pentru ceea ce spusese ci pentru limbajul pe care îl folosise.

Orbán, pe atunci şef al opoziţiei, preferase să nu se amestece, lăsându-l pe Gyurcsány să se scufunde de unul singur, câştigând astfel alegerile din 2010. Cât despre stânga, ea tot nu şi-a revenit de atunci. Gazeta Wyborcza trage astfel concluzia:

situaţia este diferită acum, dar există similitudini. Nu doar pentru că criza a avut loc la începutul celui de al doilea mandat al guvernului. Taxa Internet poate fi bulgărele de zăpadă care va provoca avalanşa care va permite apariţia unei alternative politice coerente. Că va fi sau nu o mişcare cetăţenească, centrul sau o nouă stângă – esenţialul este ca Jobbik să nu fie singura alternativă a lui Orbán în Ungaria.




Partenariat Estic: Privat de “părinţi”, obligat la dispariţie

Fri, 31 Oct 2014 14:17:45 +0100

Revista 22, Bucureşti – Odată cu ieşirea din scenă a arhitecţilor Partenariatului Estic, miniştrii de Afaceri externe suedez, Carl Bildt, şi polonez, Radosław Sikorski, cel mai important proiect al UE în Europa orientală este destinat dispariţiei. În plus.



Internet: La şcoala de piraţi

Wed, 29 Oct 2014 18:17:20 +0100

La Budapesta, “şcoala de hackeri”, una din diviziile Kürt Academy – liderul securităţii informatice din Ungaria –, formează “piraţi drăguţi”, arată cotidianul francez Libération :

în fiecare an, douăzeci de studenţi bine triaţi învaţă aici pirateria etică. Hacker Academy din Budapesta este unul dintre rarele stabilimente din Europa care să ofere un an întreg de cursuri repartizate în două sute cincizeci de ore. Timp de două semestre, viitorii “hackeri drăguţi” studiază tehnicile piraţilor care intră prin efracţie în sistemul informatic al unei firme sau al unui minister. Ei învaţă toate trucurile atacatorilor cibernetici. Adoptă false identităţi pentru a intra într-o reţea. Şi fac stagii practice înainte de a-şi lua “masterul în piraterie etică” care le va permite să protejeze mai bine o firmă sau o instituţie contra crimelor cibernetice.

Dacă şcoala atrage, nu ajunge însă aici oricine vrea, explică ziarul: “candidatul trebuie să aiba un cazier judiciar virgin şi să treacă un test de securitate naţională organizat de stat”.

Divizie a societăţii Kürt, creată oficial în 1989 de fraţii Sándor et János Kürti, şcoala de hackeri dă naştere la invidii, notează Libération. Mai ales Vietnamul şi statele din Golf. Imposibil totuşi să se facă o astfel de formare acolo, potrivit directoarei academiei Dea Frankó Csuba, citată de Libération, “din motive de securitate naţională”.




Ungaria: “S-a anunţat toleranţa zero”

Wed, 29 Oct 2014 13:06:31 +0100

Mai multe zeci de mii de persoane au manifestat din nou, marţi, la Budapesta, răspunzând astfel la chemarea organizaţiilor care se opun proiectului de introducere a unei taxe pe Internet, dar şi care cer demisia primului ministru Viktor Orbán.

Guvernul maghiar a prezentat la începutul săptămânii un proiect revizuit de lege, care prevede ca întreprinderile din sector să plătească o sumă de maximum 16 euro pe lună.

Mai multe asociaţii profesioniste “au publicat astfel un comunicat comun pentru a protesta împotriva Taxei Internet”, scrie Népszabadság, în care “ele afirmă că aceasta va avea consecinţe devastatoare directe pentru furnizorii de acces la Internet (FAI) şi indirecte pentru public”. Într-adevăr, subliniază ziarul,

aceste organizaţii arată că alfabetizarea digitală, difuzarea şi utilizarea Internetului şi a serviciilor online au fost mult timp o prioritate a guvernului. În trecut, FAI au făcut numeroase eforturi pentru ca publicul să poată beneficia de o ofertă largă de servicii, ceea ce a permis economiei maghiare realizarea unor câştiguri reale în eficacitate şi competitivitate. Taxa Internet va produce efecte inverse.

Cotidianul calculează că mai mult de o sută de mici FAI vor da faliment din cauza introducerii acestei taxe Internet” şi aminteşte în acelaşi timp sprijinul pe care fostul comisar european pentru Agenda digitală, Neelie Kroes, îl arătase, în opoziţie la această taxă Internet.




România: “Biserica pierde teren”

Thu, 23 Oct 2014 10:19:23 +0100

Instrument de campanie electorală înainte de alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, pusă în discuţie în Parlament, religia este pe un trend descendent în România. Chiar dacă Biserica se găseşte încă în topul instituţiilor în care românii au încredere, ea este mai puţin populară. Potrivit unui sondaj citat de cotidianul Adevărul, dacă în martie 2013, 70% dintre români aveau încredere în Biserică, acum procentul este de doar 62%.

În plus, notează cotidianul,

oamenii politici folosesc fără jenă biserica în campania electorală, fapt de natură a o compromite o dată în plus.

De altfel, în Parlament există deja un proiect de lege care vizează înlocuirea religiei în şcoli cu un curs opţional de Etică şi cultură civică. Experţii propun un curs combinat de Istorie a religiilor şi Etică.




Dezbatere: Va salva populismul democraţia liberală?

Mon, 20 Oct 2014 10:23:13 +0100

Populismul a fost o parte a democraţiei din vremurile romanilor, scrie analistul politic Yascha Mounk în Foreign Affairs, şi reapariţia sa este naturală după “perioada extinsă a spectaculoasei creşteri economice” care a durat de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial până la finalul anilor 1970. Aşa că, dacă politicienii din partidele de la putere explică fenomenele de genul victoriei partidelor eurosceptice la alegerile din mai ca rezultate ale crizei financiare care vor dispărea după recuperarea economică, Mounk consideră că rădăcinile lor se găsesc în “stagnarea pe termen lung a standardelor de viaţă şi în criza profundă a identităţii naţionale”. Cetăţenii democraţiilor occidentale se confruntă cu sfârşitul unui trend datând de la revoluţia industrială, în care fiecare generaţie a avut un standard de viaţă mai ridicat decât cel precedent, precum şi cu creşterea instabilităţii economice şi a incertitudinii cu privire la viitor, lăsându-i “tot mai convinşi că partidele de la putere i-au dezamăgit”. La sentimentul de insecuritate contribuie “milioane de imigranţi”, care, în loc de a se bucura de şederi temporare aşa cum au promis guvernele, au “câştigat dreptul de a rămâne în ţările lor adoptive şi au început să ceară să fie acceptaţi ca membri cu drepturi depline ai naţiunii”. Într-un asemenea context, populiştii beneficiază printr-o autoportretizare ca voci pentru “majorităţi tăcute”, promiţând să “protejeze interesele ‘adevăraţilor’ membri ai naţiunii de minorităţile cu care elitele politice se presupune că sunt mână în mână”. După o perioadă de prosperitate economică, în care “structurile politice ale majorităţii democraţiilor occidentale au reuşit să-i alunge pe rivalii lor populişti la marginea inofensivă a discursului politic”, reapariţia populismului poate părea a fi o ameninţare la adresa democraţiei în sine. Dar “nu fiecare mişcare populistă trebuie să fie rea pentru democraţie”, susţine Mounk, care spune că democraţiile trebuie “să dea glas nemulţumirilor justificate care alimentează populismul, convingând alegătorii că simplele soluţii oferite de către populiştii sunt sortite eşecului”. Pe plan economic, aceasta implică schimbări politice riscante - Mai ales în sudul şi vestul Europei, politicienii vor trebui să ia măsuri profund nepopulare, inclusiv creşterea vârstei de pensionare şi relaxarea reglementărilor de muncă. [...] Dar, o nouă generaţie de politicieni ambiţioşi, inclusiv premierul Italiei, Matteo Renzi, a început să câştige sprijin pentru reforme economice dureroase, dând glas frustrărilor populiste şi adunându-i pe alegători în jurul scopului redistribuirii. Chiar mai dificil pentru liderii europeni este liniştirea cetăţenilor în legătură cu aşa-zisa ameninţare la adresa identităţii naţionale reprezentată de UE - Un început promiţător ar fi să renunţe la angajamentul lor de[...]



Comerţ online: Frontul anti-Amazon se organizează în Europa

Wed, 15 Oct 2014 04:10:55 +0100

Sectorul editurilor de carte se mobilizează împotriva Amazon. Astfel, explică Les Echos, Centrul Naţional Francez al Cărţii este iniţiatorul primei declaraţii europene pentru carte.

Declaraţia, semnată “săptămâna trecută de către 14 organisme profesionale europene, [...] nu citează niciodată explicit Amazon, însă ţinteşte clar practicile acestuia”, scrie ziarul francez: dumping fiscal, abuz de poziţie dominantă...şi are ca principale obiective “garantarea drepturilor autorilor şi menţinerea drepturilor cititorilor”.

Pentru Les Echos,

această iniţiativă ar putea coordona diferitele mişcări anti-Amazon care apar cam peste tot în Europa...dar şi în Statele Unite [...].




Hugo De Greef: “Cifra de afaceri pentru cultură este mai mare decât pentru automobile”

Tue, 14 Oct 2014 08:55:58 +0100

Dilema Veche, Bucureşti – O caracteristică a Europei este responsabilitatea pe care şi-o asumă statul în a încuraja producţiile culturale şi în a proteja patrimoniul. Managerul cultural Hugo De Greef crede totuşi că este imposibil de definit ceea ce este specific european în cultură. În plus.



Marea Britanie: O operă de Banksy, considerată “rasistă”, distrusă înainte de alegeri

Fri, 03 Oct 2014 20:42:14 +0100

Primăria din Clacton-on-Sea (sud-estul Angliei), a şters o operă murală fără a realiza că autorul ei este artistul Banksy. Acel graffiti, satiric, reprezenta porumbei ţinând pancarte cu înscrisul “imigranţii nu sunt bineveniţi”, “întoarce-te în Africa”, în direcţia unei alte mici zburătoare.

Responsabilii primăriei au declarat că au şters opera după ce au primit o plângere conform căreia desenul era “rasist şi jignitor”. Potrivit criticului de artă al The Guardian, Jonathan Jones, acest incident este revelator pentru climatul de pre-campanie electorală care domneşte la Clancton-on-Sea.

Orăşelul va vota, într-adevăr, în 9 octombrie în cadrul alegerilor legislative parţiale, când se vor înfrunta două partide, Partidul pentru Independenţa Marii Britanii (Ukip) şi conservatorii- primarul oraşului alăturându-se Ukip după părăsirea Partidului Conservator. Or, această alegere ar putea permite Ukip să obţină primul loc în Parlament, explică The Guardian. Pentru cotidianul britanic,

dacă această imagine nu a speriat pe nimeni, este cu siguranţă pentru că opiniile exprimate de porumbei sunt prea apropiate de opiniile reale care sunt astăzi la modă. Satira este cu atât mai exactă cu cât am putea crede că este chiar adevărat.




Economie: Pentru un “Nou Deal European”

Tue, 09 Sep 2014 13:55:02 +0100

Les Echos, Paris – Apariţia unei noi generaţii de lideri în Europa deschide calea unei relansări a proiectului comunitar. Aceasta va trece printr-un masiv program de investiţii şi cere o reorientare a cheltuielilor. În plus.



Criza din Ucraina: “Vladimir Putin îşi avansează pionii în Ucraina”

Tue, 02 Sep 2014 10:08:44 +0100

Preşedintele rus a multiplicat pe 1 septembrie, referinţele la cel de-al Doilea Război Mondial “pentru a-şi justifica strategia faţă de Kiev”, scrie La Croix.

Pentru cotidianul francez, “propaganda Kremlinului” este răspândită de o televiziune publică. Aceasta “nu încetează să-i arate pe soldaţii în uniformă sărbătorindu-şi ultimele victorii în regiunile separatiste din sud-estul Ucrainei.” Chiar dacă aceste imagini nu sunt însoţite de precizări referitoare la “cine sunt sau de unde vin”,

mesajul lor se încheie frecvent cu aceeaşi referinţă la al Doilea Război Mondial. “Până la Kiev”, scrie unul din aceşti soldaţi non-identificaţi pe tank – aluzie la legendarul “până la Berlin” a victorioaselor blindate sovietice în drum spre Germania în 1945.

Într-un editorial, ziarul observă că sprijinul armat al Rusiei pentru rebeli ar fi dovada că “Rusia nu se va mulţumi cu anexarea Crimeii ca ‘despăgubire’ pentru pierderea autorităţii sale asupra Rusiei”.




Sancţiuni economice: “Rusia lansează un război comercial cu UE şi SUA”

Fri, 08 Aug 2014 11:30:16 +0100

Ca răspuns la sancţiunile impuse din cauza crizei din Ucraina, Rusia a interzis importurile alimentare din Uniunea Europeană şi SUA într-o mişcare care ar putea însemna pierderi de până la 50 de milioane de lire sterline (63 milioane de euro) pentru economia scoţiană şi ar putea lăsa rafturile goale în oraşele ruseşti, scrie The Scotsman.

Chiar dacă exporturile scoţiene de produse lactate, ouă, peşte şi fructe de mare, fructe, legume şi cereale vor avea de suferit, ziarul notează sprijinul masiv pentru sancţiuni. “Recunoaştem că este o problemă geopolitică serioasă”, spune un reprezentant al industriei de pescuit.

“Soluţia pentru disputa internaţională este ca Rusia să vină la masa negocierilor”.

Cotidianul observă că decizia Rusiei va avea cele mai dure efecte acasă

Rusia depinde foarte mult de importul de alimente – cele mai multe din Vest – mai ales în cele mai mari şi prospere oraşe precum Moscova. […] Răul făcut consumatorilor de interzicere va fi simţit mai ales în oraşele mari precum capitala, unde importurile de alimente sunt estimate la 60-70% din piaţă.




100 de ani de la Primul Război Mondial: “Europa nu trebuie niciodată să fie obosită de pace”

Tue, 05 Aug 2014 12:13:46 +0100

Ziarul flamand îşi consacră prima pagină comemorării, pe 4 august a începutului Primului Război Mondial în Belgia pe care armata germană o invadase acum exact 100 de ani, pe 4 august 1914.

Pentru eveniment, reprezentanţii a peste 80 de state, printre care preşedintele francez, François Hollande, prinţul britanic William dar şi preşedintele german, Joachim Gauck, erau prezenţi la Liège. Potrivit cotidianului,

toţi oratorii au făcut referinţă la rolul Europei pentru a menţine şi transmite pacea. Provocarea este mare. Tânăra Uniune nu este doar ameninţată intern de avansul euroscepticismului şi de xenofobie, ci la frontierele sale, Europa se găseşte de asemenea în ape agitate.

De Standaard subliniază mai ales discursul lui François Hollande “care a folosit ceremonia pentru a sublinia responsabilitatea istorică a Europei”.

Făcând o legătură cu actualitatea, el subliniază că fiind chiar neutră Belgia acum o sută de ani, nu mai este posibilă neutralitatea astăzi

când un popor care nu este departe de Europa se bate pentru drepturile sale şi integritatea sa teritorială, [...] când un avion civil este doborât în Ucraina, în faţa masacrului civililor, ca în Irak sau în Siria, unde minorităţile sunt persecutate.

Având în vedere toate acestea, afirmă jurnalul, “Europa are obligaţia să acţioneze”.




UE-Rusia: Front comun împotriva noului imperialism rusesc

Wed, 30 Jul 2014 12:31:37 +0100

“Adevăratul răspuns la criza ucraineană, este solidaritatea împotriva lui Vladimir Putin!”, exclamă directorul Gazeta Wyborcza Adam Michnik într-un editorial publicat simultan de mai multe ziare europene – Le Monde, The Guardian, El País, Gazeta Wyborcza, La Stampa, Süddeutsche Zeitung şi Delfi. În timp ce Uniunea adoptă sancţiuni împotriva Moscovei, fostul disident polonez aminteşte UE demonii săi şi cere o reacţie imediată a europenilor: ipocrizia, prostia şi liniştea elitei intelectuale, a artiştilor, a oamenilor de ştiinţă şi a media faţă de avansul regimurilor totalitariste nazist şi stalinist vor rămâne mereu în memoria noastră, vor rămâne pentru totdeauna printre cele mai triste amintiri ales secolului al XX-lea. […] Astăzi, Europa păstrează tăcerea în faţa politicii imperialiste agresive a lui Vladimir Putin. Occidentul tolerează în tăcere politica sa agresivă, care violează clar suveranitatea altor state, cea a Moldovei, a Letoniei, a Georgiei – şi, mai ales – cea a Ucrainei. În România, redactorul şef al Dilema Veche, Mircea Vasilescu, ia poziţie de asemenea, şi arată că preşedintele francez “François Hollande şi-a motivat decizia de a livra nava militară prin faptul că, altminteri, ar trebui returnaţi Rusiei 1,1 miliarde de euro. Atâta costă renunţarea la principii şi valori? […]Cuvîntul Franţei contează mai mult în faţa lui Putin decât în faţa a jumătate de miliard de cetăţeni europeni?”, se întreabă el. Pentru Vasilescu, Putin îşi face de cap, iar ţările din Uniunea Europeană se poartă ca nişte copii care dau vina unul pe altul. În faţa ezitării europenilor, Michnik vede o singură soluţie: noi – intelectuali, jurnalişti, oameni de ştiinţă – avem datoria de a fi vigilenţi, şi de a alerta opinia publică. Trebuie să fim gâştele Capitoliului timpului nostru. Nu putem sucomba vechilor iluzii, trebuie să refuzăm conformismul confortabil. Dorinţa noastră este de acum de a vorbi clar, şi astăzi cu energie. Mai întâi prin a nu-l mai “identifica pe Putin cu naţiunea rusă”, apoi considerând “conflictul actual în curs cu Ucraina, care a debutat cu anexarea Crimeei, şi provocările permanente duse în estul ţării”, drept “ruşinoase, tragice şi periculoase”. În sfârşit, admiţând “că Vladimir Putin nu este un om politic european. Practică aventurismul permanent. El a deschis deja cutia Pandorei”.[...]



Idei: Puterea cetăţenilor va putea oare să revigoreze democraţia în Europa?

Fri, 18 Jul 2014 06:49:40 +0100

eutopia, Roma – După cum au arătat recentele proteste din Iran, Spania sau Turcia, Internetul oferă cetăţenilor o gamă largă de instrumente de acţiune politică. Cele mai multe dintre ele pot fi utilizate în Europa pentru depăşirea actualei crize democratice, argumentează un economist francez. În plus.



Viitorul Europei: “Unde merge Belgia merge şi Europa”

Thu, 17 Jul 2014 15:45:05 +0100

“Dacă vreţi să ştiţi cum va arăta Europa peste circa cinci ani, ar trebui să vedeţi situaţia actuală din Belgia”, scrie fostul eurodeputat belgian Derk Jan Eppink în De Volkskrant. Atât în cazul Europei, cât şi în cel al Belgiei, “avem de-a face cu şantiere de construcţii pentru refacerea acoperişurilor clădirilor în scopul ascunderii unor probleme la fundaţii”; în ambele cazuri rezultatele alegerilor din 25 mai au fost similare (în Belgia au avut loc alegeri generale în acelaşi timp cu scrutinul europarlamentar) şi există aceeaşi problemă fundamentală: decalajul dintre nord şi sud. Formarea unui guvern în Belgia nu este niciodată uşoară (după alegerile din 2010, eforturile în acest sens au durat 541 de zile), dar de această dată ar putea fi chiar mai dificil: alegătorii din Flandra au votat cu partidul naţionalist N-VA, iar în Valonia s-au orientat “spre stânga: Partidul Socialist, aflat la guvernare, a pierdut multe voturi în favoarea Partidului Comunist. Flamanzii au votat preponderent cu partide de dreapta, în timp ce valonii, cu stânga”. Eppink se întreabă dacă va fi posibilă formarea unui guvern federal belgian după aceste rezultate. Alegerile pentru Parlamentul European relevă o situaţie similară: “În ţările europene din zona Mediteranei a câştigat stânga, în nord au câştigat partidele de dreapta”. Eppink crede că aceste rezultate vor complica distribuirea funcţiilor de conducere la nivel european: “Uniunea Europeană se îndreaptă spre o conferinţă interguvernamentală pentru modificări instituţionale de genul celor din Belgia”. Eppink apreciază că principala problemă, atât în UE, cât şi în Belgia, are legătură cu sistemul dezvoltării socio-economice. În ambele cazuri, există problema decalajului dintre nord şi sud. “Nordul consideră că sudul ar trebui să accelereze reformele structurale, în timp ce sudul consideră că cei din nord sunt egoişti şi antisociali. Această situaţie a generat polarizare în Belgia câteva decenii, iar efectele au apărut şi la nivelul UE”. Politicienii europeni şi belgieni se pot ascunde “în spatele propriei Linii Maginot pentru a se apăra de răul din exterior”, aşa cum formaţiunea naţionalistă N-VA a fost ţinută în afara Guvernului federal belgian de celelalte partide, dar acest lucru pare să aibă efect opus: Bart De Wever, liderul N-VA (Noua Alianţă Flamandă), a fost câştigătorul ultimelor alageri generale. La fel s-a întâmplat în Parlamentul European: în anul 2009, aproximativ o cincime dintre membri erau eurosceptici, dar “grupurile politice majoritare au ignorat criticile”. Acum, o treime dintre membrii PE au opinii care variază între “criticarea şi opoziţia extrem[...]



Euroscepticism: Slavoj Žižek: nu vă mai jucaţi de-a falşii naivi

Fri, 04 Jul 2014 12:51:59 +0100

Triumful euroscepticilor şi al xenofobilor la alegerile europene, în timp ce instituţiile europene sunt foarte criticate, îl determină pe Slavoj Žižek să se întrebe de ce oare “dreapta xenofobă a avut nevoie de atâta timp pentru a ajunge la acest rezultat decisiv?”. La urma urmelor, scrie filosoful sloven în The New Statesman, o politică gen Marine Le Pen, a Frontului Naţional (FN), “se situează în mod clar în colţul opus sterililor tehnocraţi europeni: devenind vocea oamenilor ordinari, ea aduce o doză de pasiune în politică”. Însă, dacă succesul electoral al FN şi al altor partide eurosceptice, în 25 mai, nu este deloc surprinzător, filosoful sloven remarcă în acelaşi timp “o falsă naivitate la reacţiile stângii”. Pentru Žižek, tehnocraţii aflaţi în spatele deciziilor de la Bruxelles şi euroscepticii sunt doar două feţe ale aceleiaşi monede: la modă în politica contemporană este gestiunea expertă şi a coordinării intereselor. Singura modalitate de a introduce cumva pasiunea în acest domeniu, de a mobiliza cumva oamenii, este frica: frica de imigranţi, frica de criminalitate, frica de o depravare sexuală impie, frica de un stat excesiv, cu tot cu corolarul său fiscal, frica de o catastrofă ecologică, frica de hărţuire... Euroscepticii ca Marine Le Pen atrag alegătorii respingând ceea ce Žižek numeşte “elita conducătoare" europeană, care "ştie din ce în ce mai puţin cum să conducă”: priviţi doar cum gerează Europa criza grecească. Presând Grecia să-şi ramburseze datoria, ruinându-i în acelaşi timp economia cu măsuri draconice de austeritate, făcând totul deci ca datoria grecească să nu poată fi niciodată rambursată. [...] Ordinele şi dorinţele UE [...] nu lasă nicio şansă grecilor, deoarece eşecul lor face parte din joc. Pentru Žižek, creşterea în audienţă a populismului xeonofob, care a marcat scrutinul european, reprezintă “eşecul alternativei stângii la capitalismul global”, dar şi “dovada că nu a existat un potenţiel revoluţionar, o nemulţumire colectivă pe care stânga nu a fost capabilă să o mobilizeze”. În The Guardian, editorialistul Antony Loewenstein dezvoltă argumentaţia lui Žižek. Într-o recentă dezbatere, el a afirmat că publicul credea că atât trecutul sumbru şi rasist al Greciei, cât şi prezentul său diferit trebuie să fie respinse. Însă, a găsi un răspuns eficace la utilizarea şi la abuzul de naţionalism, atât de îndrăgite de extrema dreaptă şi actualul guvern, nu este deloc uşor. Din fericire, există semne care indică faptul că numeroşi greci se revoltă deja împotriva celor responsabili de criza actuală şi nu le acordă încredere ce[...]



Telecomunicaţii: “Apeluri mai ieftine în vacanţă”

Tue, 01 Jul 2014 13:36:48 +0100

Preţul roamingului scade din nou, din 1 iulie, şi este pentru a treia oară din 2012 încoace, un rezultat direct al regulamentelor implementate de Comisia Europeană, informează Rzeczpospolita.

Preţul apelurilor telefonice în regim roaming se va reduce cu 20%, cel al mesajelor cu 24%, iar costul mesajelor multimedia sau al utilizării serviciilor Internet va fi redus la jumătate.

“Reducerea, şi, în curând, eliminarea tuturor taxelor de roaming pentru cei care călătoresc în străinătate vor oferi mai multă libertate în utilizarea acestor servicii”, afirmă, pentru Rzeczpospolita, Malgorzata Gaj, responsabila Oficiului polonez pentru Regularizarea Telecomunicaţiilor.

Cotidianul mai scrie că Bruxelles urmează să elimine taxele de roaming până în 2015, conducând astfel, potrivit estimărilor Comisiei Europene, la o creştere a numărului de utilizatori de telefonie mobilă în regim de roaming până la 300 de milioane.